Caravana Coca-Cola dă startul magiei sărbătorilor de iarnă în 5 oraşe din ţară

În apropierea sărbătorilor de iarnă, Coca-Cola România aduce  magia Crăciunului mai aproape de consumatorii săi întrun traseu special al fericirii în 5 oraşe din ţară. Timp de două săptămâni, în perioada 3-15 decembrie, consumatorii din Bucureşti, Ploieşti, Timişoara, Cluj şi Iaşi pot vizita Caravana Coca-Cola, unde îi vor întâlni pe Moş Crăciun şi ajutoarele sale şi pot deveni, la rândul lor, Moş Crăciun chiar şi pentru oameni pe care nu îi cunosc.

În afara surprizelor de care se vor bucura în cadrul caravanei, cei prezenţi vor putea să contribuie la sărbătoarea pe care Coca-Cola o aduce, în premieră, în satul Pietroasele din judeţul Buzău. Anul acesta, Coca-Cola a creat un automat special care colectează energie de la telefoanele mobile.

„Sărbătoarea Crăciunului reprezintă un prilej de a le mulţumi consumatorilor pentru clipele de bucurie împărtăşite în ultimele 12 luni. Anul acesta, dorim să arătăm că fiecare dintre noi poate fi Moş Crăciun nu numai pentru cei apropiaţi. Printr-un gest simplu, putem să aducem bucurie chiar şi unor persoane pe care nu le cunoaştem”, declară Anca Năstase, Marketing Activation Manager Coca-Cola România & Moldova.

Prin intermediul unui panou fotovoltaic, automatul special Coca-Cola măsoară energia generată de telefonul mobil, atunci când ecranul activ al acestuia este plasat în dreptul panoului.

Aparatul este dotat cu un ecran care monitorizează şi indică energia electrică acumulată în funcţie de durata de expunere a telefonului.

Astfel, consumatorii din cele 5 oraşe în care va ajunge caravana Coca-Cola sunt aşteptaţi să doneze energie, cu ajutorul telefoanelor mobile. Ca urmare a ajutorului lor, locuitorii din satul Pietroasele vor avea parte, în prag de Crăciun, de adevărata bucurie specifică acestei perioade: satul luminat de sărbătoare, cadouri pentru copii şi un concert special.

 

Programul caravanei Coca-Cola

Bucureşti:
34 decembrie: Băneasa Shopping City (15:00 – 21:00)
5-6 decembrie: Carrefour Orhideea (15:00 – 21:00)

Ploieşti:
7 decembrie: Ploieşti Shopping City (10:00 – 14:00)

Timişoara:
8-9 decembrie:
Piaţa Victoriei (15:00 – 21:00)


Cluj:

11-12 decembrie: Piaţa Unirii (15:00 – 21:00)


Iaşi:

14-15 decembrie: Palatul Culturii (15:00 – 21:00)

 

 

 

Despre Compania Coca-Cola

Compania Coca-Cola este cea mai mare companie de băuturi răcoritoare din lume, ce le oferă consumatorilor peste 500 de mărci de băuturi răcoritoare carbogazoase şi necarbogazoase. Pornind de la Coca-Cola, recunoscută ca fiind una dintre cele mai valoroase mărci din lume, portofoliul companiei noastre cuprinde branduri în valoare de 16 miliarde de dolari, printre care se numără Diet Coke, Fanta, Sprite, Coca-Cola Zero, apă vitaminizată, Powerade, Minute Maid, Simply, Georgia şi Del Valle. La nivel global, compania Coca-Cola este furnizorul numărul 1 de băuturi carbogazoase, cafea ready-to-drink şi sucuri de fructe şi nectaruri. Având cea mai mare reţea de distribuţie de băuturi răcoritoare din lume, consumatorii din peste 200 de ţări se bucură de băuturile companiei noastre, consumul depăşind 1,8 miliarde de porţii pe zi. Având în vedere angajamentul său pentru dezvoltarea unor comunităţi durabile, compania noastră este concentrată pe iniţiative care contribuie la protejarea mediului înconjurător şi conservarea resurselor, încurajarea unui stil de viaţă activ şi echilibrat, crearea unui mediu de lucru sigur pentru angajaţii noştri şi promovarea dezvoltării economice a comunităţilor în care ne desfăşurăm activitatea. Împreună cu partenerii noştri de îmbuteliere, suntem în top 10 angajatori, având peste 700.000 de angajaţi care fac parte din Sistemul Coca-Cola. Pentru mai multe informaţii legate de companie, vă rugăm să vizitaţi site-ul www.coca-colacompany.com, să ne urmăriţi pe Twitter, la adresa twitter.com/CocaColaCo, să ne vizitaţi blogul Coca-Cola Unbottled, la adresa www.coca-colablog.com, sau să ne găsiţi pe LinkedIn, la adresa www.linkedin.com/company/the-coca-cola-company.

Acest articol a fost scris de pe un laptop DELL, de la partenerii nostrii, Madd Electronics.

 

Search