Târgul Ofertelor Educaționale din Străinătatate, EEF – European Education Fair, își deschide portile la București sâmbătă, 23 Februarie 2013, între 11.00 și 17.00! În cadrul evenimentului vor participa reprezentați ai universităților și școlilor Danemarca, Marea Britanie, Germania, Italia, Spania, Elveția, Olanda. Participanții prezenți la târg vor avea ocazia de a sta de vorbă cu reprezentanții instituțiilor educaționale pentru a afla informații de calitate, direct de la sursă, despre programele de studiu disponibile în limba engleză, despre procedurile necesare realizării dosarului de aplicație și despre condițiile de viață din țara de destinație. Evenimentul se adresează tuturor persoanelor interesate de educație internațională: elevi, studenți, părinți și profesori. Intrarea este liberă iar înscrierile se realizează pe www.eef.ro.
Vizitatorii EEF – European Education Fair vor avea, de asemenea, ocazia de a participa la o serie de workshop-uri pe teme de interes general pentru elevi și studenți. Programul de workshop-uri va fi deschis la ora 11.00 de Consiliul Municipal al Elevilor București care va aduce audienților o temă incitantă (Who moved my cheese? – Cine mi-a mutat cașcavalul? Un profil al schimbării bazat pe best-seller-ul Who moved my cheese). Începând cu ora 12.00, Consilierul Educațional Magdalena Costei va purta participanții pe meleaguri flamande prin workshop-ul Lalele, ciocolată, mori de vânt și alte 99 de motive să studiezi în Olanda. Un personaj fascinant din blogosfera românească și unul dintre cei mai buni speakeri motivaționali din România, Adrian Soare, va continua la ora 13.00 seria workshop-urilor cu o temă care va inspira mulți tineri aflați în căutarea propriei identități academice și profesionale: Vocație, motivație, carieră. Tematica workshop-urilor se va muta la ora 14.00 pe domeniul educației în aria tehnologiei de ultimă oră cu o prezentare extrem de interactivă susținută de Prof. Dr. Anthony Brook, întemeietorul secției de medialogie din cadrul Aalborg University – Danemarca (Medialogy – education, technology and creativity – all in one). Workshop-ul care va închide programul târgului va fi susținut de reprezentanții a trei licee de elită din Marea Britanie, Germania și Austria la evenimentul aflat la prima ediție Boarding Day: The Fascinating World of International Education.
Un element de noutate pe care Târgul Ofertelor Educaționale din Străinătate îl aduce la cea de-a patra ediție este testarea gratuită de limba engleză ce va fi organizată în conexiune cu evenimentul. Testul permite participanților evaluarea cunoștințelor de limba engleză și chiar posibilitatea de a-și prezice performanța la un viitor test Cambridge, TOEFL sau IELTS. Persoanele interesate trebuie să se înscrie în prealabil pe www.eef.ro
Organizatorul evenimentului este IEC – International Education Center România, o asociație nonguvernamentală ce oferă consultanță educațională gratuită pentru aplicarea la universități, licee de elită și școli de vară din străinătate (www.iec.ro). IEC promovează mobilitatea educaţională și accesul la informație pentru elevii şi studenţii din România, Bulgaria și Republica Moldova.
Unul dintre partenerii de marcă a evenimentului este Consiliul Municipal al Elevilor București, parteneriat realizat cu sprijinul Inspectoratului Școlar al Municipiului București.