Can Art&Design Festival deschide înscrierile pentru cea de-a patra ediţie a concursului în care elevi, studenţi, absolvenţi ai facultăţilor de design şi specialişti în design grafic au ocazia de a-şi pune în valoare creativitatea în a arăta ce înseamnă reciclarea pentru ei. Înscrierile se fac prin completarea formularului disponibil pe site-ul concursului, până la 19 noiembrie 2017, iar câştigătorii vor fi premiaţi în cadrul unei gale anuale organizată de Every Can Counts, singurul program din România dedicat exclusiv colectării şi reciclării dozelor din aluminiu.
În perioada 27 septembrie – 19 noiembrie, pasionaţii de reciclare creativă şi design din toată ţara au timp să îşi pregatească lucrările pentru cea de-a patra a ediţie a concursului Can Art&Design Festival (www.canartdesignfestival.ro), un concurs-eveniment organizat de Asociaţia Alucro, ce îşi aduce contribuţia la conştientizarea importanţei reutilizării aluminiului, un material care poate fi reciclat la nesfârşit fără a-şi pierde proprietăţile.
La primele trei ediţii au fost înscrise peste 250 de proiecte în cele patru secţiuni pe care concursul le păstrează şi în acest an: Can Bag Design, Design, Hand-made Adulţi şi Hand-made Copii. Tema pentru sectiunea Can Bag Design este realizarea unui design de sacoşă care să ilustreze reciclarea dozelor din aluminiu. Pentru secţiunea Design, participanţii trebuie să propună şi să pregătească un obiect care să fie funcţional şi să valorifice dozele din aluminiu deja produse. Pentru secţiunile Hand-made Adulţi şi Hand-made Copii, tema este „Can City”, şi constă în reproducerea unui obiect care face parte din arhitectura unui oraş, folosind doze de aluminiu.
„Când vorbim despre Can Art&Design Festival dăm frâu liber imaginaţiei care prin îndemânarea participanţilor este transformată în realitate. O realitate care ne arată cât de surprinzător este acest material, aluminiul, şi ce obiecte extraordinare se pot realiza din doze. De patru ani, inspiraţia izvorâtă din flexibilitatea aluminiului ne încântă privirea cu obiecte ce aproape se pot numi „ de artă’’ datorită complexităţii cu care sunt realizate. La aceasta ediţie, aşteptăm lucrări originale şi sustenabile pe care să le putem arăta ca exemplu tuturor celor care doresc să ni se alature în demersul nostru de a readuce la viaţă dozele din aluminiu.” Declară Adina Magsi, Director General Asociaţia Alucro – Every Can Counts România.
Concursul de desfăşoară după următorul calendar:
- Perioada de înscrieri: 27 septembrie – 19 noiembrie 2017;
- Perioada de jurizare: 20-26 noiembrie 2017;
- Votul publicului pentru premiul de popularitate: 27 noiembrie – 04 decembrie;
- Anunţarea câştigătorilor: 05 decembrie 2017;
- Premierea câştigătorilor va avea loc în cadrul Galei Every Can Counts organizată la începutul lunii decembrie.