iPad-ul, folosit ca instrument muzical in orchestra in show-ul epic al anului, ”The Masterpiece Experience”

Pe 27 aprilie, la Sala Palatului, “The Masterpiece Experience: Interstellar & Dark Knight”, show-ul epic al anului, un spectacol despre curaj si iubire, dar si cel mai inovativ concert de muzica de film, va oferi publicului ocazia sa asiste la cateva premiere mondiale in arta spectacolului. iPad-ul, i-Phone-ul si electroencefalograful vor fi folosite de producatorul Ciprian Costin ca instrumente muzicale sau mijloace de a potenta efectele artistice ale show-ului considerat de presa americana ”extraordinar si foarte intens” care mixeaza orchestra traditional formata din 45 de instrumentisti cu orchestra virtuala, generata de calculator in timp real. 

         Compozitor, pianist, dirijor si producator al ”The Masterpiece Experience”, spectacolul care aduce orchestra simfonica in secolul XXI, Ciprian Costin, un tanar de origine romana, stabilit la Los Angeles, spune ca: ”Toate aceste elemente au un rol bine definit in show. Le utilizam pentru ca ajuta vizual, auditiv si emotional povestea si pentru ca dau varietate. Folosirea lor nu reprezinta un scop in sine. Cu ajutorul calculatoarelor moderne, un creator de arta are posibilitati incredibile de exprimare. O nota pe un keyboard digital poate fi mapata la sute de instrumente virtuale, care au expresivitatea comparabila cu unii din cei mai buni instrumentisti. Softurile sunt programate sa transmita expresia umana”, mai spune Ciprian Costin.

         Cu o diploma si in informatica, Ciprian Costin marturiseste ca, in urma cu patru ani, a scris o aplicatie care proceseaza audio in functie de accelerometrul unui iPad, iar aceasta va fi folosita si in spectacolul de pe 27 aprilie, de la Bucuresti.       Muzicianul informatician explica faptul ca si i-Phone-ul poate fi utilizat ca instrument muzical si in plus “foloseste diferiti senzori pentru a crea sau manipula sunetele intr-o maniera creativa”.

         Pentru a puncta mai bine un anumit moment al spectacolului, publicul va putea avea acces la o reprezentatie 3D a creierului producatorului, pe ecranele LED, cu ajutorul unui aparat EEG si va asista astfel live la intrega explozie de emotii traita de acesta in timpul show-ului. Aceasta reprezinta o alta premiera mondiala in arta spectacolului si poate din aceasta cauza, dar si pentru tot ceea ce reprezinta ”The Masterpiece Experience”, fani din Mexic, Portugalia, Spania, Marea Britanie, Germania si Danemarca, Olanda, Suedia, Italia, Polonia si Ungaria, Ucraina, Serbia se vor afla alaturi de publicul din Romania la concertul din 27 aprilie de la Sala Palatului.

         Muzica semnata de castigatorul premiului Oscar Hans Zimmer si Thomas Bergersen, de la celebra casa de productie “Two Steps from Hell”, cu peste un miliard de vizualizari pe youtube), interpretata intr-o maniera hibrida, orchestral-electronica, la care se adauga si performantele solistilor invitati in concert (Uyanga, voce etnica mongoleza, Eru Matsumoto, violoncel electric si Isaku Kageyama, la tobe taiko, traditional japoneze) fac din show-ul de la Bucuresti o experienta artistica speciala.

         Biletele la concertul ”The Masterpiece Experience” de pe 27 aprilie, de la Sala Palatului se pot achizitiona de pe www.vreaubilet.ro si de la casa de bilete a Salii Palatului.

Search