Festivalul Filmului Francez la Bucuresti

Luni, 10 decembrie 2012, incepe cea de-a 14-a editie a Festivalului Filmului Francez de la Bucuresti. Acesta se va desfasura intre 10 si 16 decembrie,  in trei sali de cinema si va incanta publicul cu peste 30 de productii. In deschiderea festivalului va fi prezentata pelicula  „Donnant, donnant”, al treilea lungmetraj al regizoarei Isabelle Mergault, care o redistribuie pe Medeea Marinescu in rol principal, dupa „Va gasesc fermecator/ Je vous trouve tres beau” (2006), de data aceasta alaturi de Daniel Auteuil.

Festivalul se va incheia cu debutul pe marile ecrane al talentatului Romain Gavras – „Notre jour viendra” -, unul dintre cele mai asteptate filme ale anului. Publicul din Bucuresti va putea urmari mai mult de 10 avanpremiere exclusive, dintr-un total de peste 30 de filme, care vor fi proiectate la Sala Elvira Popescu, Cinema Studio si Cinema Pro.

Cel mai recent film al lui Luc Besson, un omagiu adus regretatului Alain Corneau si o sectiune-portret dedicata lui Romain Duris sunt cateva dintre propunerile celei de-a 14-a editii a Festivalului de Film Francez, unul dintre evenimentele cinematografice cele mai asteptate din sezon.

 

Sursa: www.ceascadecultura.ro

Search