Concertul ANDREA BOCELLI isi schimba data si se muta la Romexpo!

 Dupa ce romanii au asteptat ani intregi un concert sustinut live de Andrea Bocelli, imediat dupa anuntarea acestuia s-au grabit sa isi achizitioneze bilete cat mai aproape de idolul lor. Si cum cererile de bilete au depasit toate asteptarile, organizatorii concertului – Project Events, au fost nevoiti sa schimbe locatia, pentru ca un numar mai mare de romani sa aiba ocazia sa il asculte live pe unicul si inegalabilul Andrea Bocelli. Astfel concertul programat pe 10 mai in Piata Constitutiei, va avea loc pe data de 25 mai la Romexpo Bucuresti!

Toate biletele achizitionate raman valabile, pastrandu-si de asemenea si pozitionarea fata de scena. Schimbarea locatiei concertului este o veste buna pentru romanii care doreau sa achizitioneze bilete cat mai aproape de scena, intrucat noua locatie – Romexpo Bucuresti, datorita spatiul vast, permite un numar mai mare de bilete in imediata apropiere a scenei, iar incepand de azi toti doritorii isi pot achitiona biletul dorit.

Este pentru prima oara cand cel mai iubit tenor din lume va concerta in Romania! Concertul artistului se anunta inca de pe acum unul de zile mari, din care nu vor lipsi „Time to Say Goodbye”, „Vivo Per Lei” sau “Nessun Dorma”… A fost nevoie de mai mult de un an de negocieri pentru a convinge managementul artistului sa il aduca in tara noastra pe Andrea Bocelli.

Inzestrat cu una dintre cele mai deosebite voci din lume si avand o cariera fenomenala marcata de aceeasi masura a unicitatii, Andreea Bocelli a intrepatruns cu succes  muzica clasica cu cea  comerciala. De-a lungul timpului, Bocelli a scris cateva pagini in istoria muzicala atingand cele mai inalte pozitii ale topurilor internationale, vanzand zeci de milioane de albume in intreaga lume. Prezenta sa in cele mai inalte pozitii ale topurilor este unica si incontestabila, patru dintre albumele sale ajungand simultan in topurile US, cucerindu-si audienta din toate colturile lumii cu vocea sa formidabila dar si cu pasiunea cu care isi interpreteaza fiecare melodie.

Toti admiratorii artistului trebuie sa stie ca biletele au preturi cuprinse intre 150 de lei si 1400 de lei si  se gasesc in urmatoarele locatii: Magazinul BILETOO din Unirea Shopping Center (parter, intrarea de langa McDonald’s), Magazinele Flanco, Librariile Adevarul, Magazinele Diverta, Muzica, Sala Palatului, Libraria Eminescu, Palatul National al Copiilor si Statia de Metrou Unirii 1. Cei ce doresc sa comande biletele online, o pot face de pe biletoo.ro, blt.ro, bilet.ro, bilete.ro si myticket.ro.

Search