Trotinetele sunt simpatice si provocatoare

Sambata a avut loc in Herastrau o demonstratie a faptului ca trotinetele s-au trezit la viata si ca pot mai mult  decat ne-am imaginat pana acum.

 

Evenimentul “Trotinetele prind viata in Romania”, organizat de Biciclop si Razor, l-a adus in prim plan pe Johan Grunwald, aflat in top 20 rideri la nivel international si a fost o ocazie pentru cei prezenti de a incerca o trotineta si de a vedea ce poate aceasta. Johan, impreuna cu cativa pusti din Bucuresti curajosi au aratat spectatorilor o serie de trickuri pe trotineta care i-au lasat pe spectatori cu gura cascata.

 

Maestrul DOC a intretinut atmosfera, skate-parkul a fost plin si toata ziua de sambata a fost o revelatie: trotinetele pot fi distractive si complexe chiar si pentru adulti. Avand in vedere ca sunt foarte confortabil de transportat si te lasa sa te strecori usor prin multime, concluzia este ca in mod categoric merita mai multa atentie din partea urbanilor zilelor noastre.

 

 

Produsele Razor se vor gasi din toamna aceasta în magazine din întreaga ţară prin importatorul oficial Biciclop şi se adresează vârstelor cuprinse între 5 şi 99 de ani.

Compania Razor este cea mai indrăgită marcă de trotinete in America, cu peste 12 ani de experienţă în crearea şi fabricarea de bunuri pe roţi şi nu numai. De-a lungul timpului s-a bucurat de un imens succes pe pieţele americane şi  vest europene precum şi în Asia şi Africa.

Biciclop promovează mersul pe doua roți ca parte din atitudinea urbană, susţinând bicicleta şi trotineta ca accesorii permanente, nu doar recreaţionale, într-un oraş care să redevină al oamenilor. Magazinul Biciclop se află în Bucureşti pe strada Povernei nr. 25 şi online la www.ciclop.eu.

Search