Concerte de gală în încheierea Pieţei Festivalului George Enescu

După ce, timp de aproape două săptămâni, mii de bucureşteni adunaţi în Piaţa George Enescu au aplaudat entuziast unele dintre cele mai frumoase concerte de muzică clasică, sfârşitul acestei săptămâni aduce publicului şi alte surprize.

                  

Doi dirijori de renume internaţional, Tiberiu Soare şi Jin Wang, vor pune în valoare cu măiestrie partituri celebre ale unor mari compozitori precum Verdi, Puccini sau Ceaikovski. O prezenţă aparte în cadrul festivalului este cunoscutul percuţionist Zoli Toth. Pe scena din Piaţa George Enescu, artistul li se înfăţişează melomanilor într-o ipostază inedită, ca solist la marimbă (un instrument de percuţie, care provine din America Centrală) şi vibrafon.

 

Aşadar, vineri, 27 septembrie, de la ora 19.30, Tiberiu Soare şi Zoli Toth, alături de Silvestri Orchestra, vor susţine un concert memorabil împreună cu invitatul serii, trompetistul Dumitru Cernei.

 

Sâmbătă, 28 septembrie, de la ora 19.30, reputatul dirijor Jin Wang încheie seria concertelor de toamnă, din cadrul Pieţei Festivalului, cu un repertoriu diversificat, alături de Romanian Philarmonic. Programul cuprinde arii din operele Rigoletto, Cavaleria rusticană, Traviata şi Boema. Solişti: Irina Iordăchescu – soprană şi Hector Lopez – tenor.

 

Bucuria de a fi urmărit concertele din Piaţa Festivalului George Enescu este dublată de şansa de a petrece un weekend la Roma. Sejurul, oferit ca premiu la tombola evenimentului, este pus la dispoziţie de agenţia de turism Ama Travel. Extragerea talonului câştigător va avea loc sâmbătă, 28 septembrie.

 

Accesul este gratuit.

 

Programul evenimentul este realizat cu sprijinul: Artexim, Fundaţia Culturală Remember Enescu, Fundaţia Art Production, Radio România Muzical, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Radio România Cultural, Fundaţia Culturală Pro Piano România, Asociatia FAMart. 

Sponsor: Agenţia AMA TRAVEL

 

Parteneri media: Adevărul, TV City, Radio România Cultural, Radio Bucureşti FM, RFI România, mediaTrust România.

 

Parteneri media online: Port.ro, modernism.ro, iconcert.ro, metropotam.ro, 4arte.ro, goingout.ro, hipmag.ro, inoras.ro, urban.ro, orasulm.eu, hotcity.ro, bigcitylife.ro, ziarulmetropolis.ro.

Search