Therapy Cafe este prima cafenea din România cu tematică şi evenimente axate pe diverse forme de terapie, în special pentru tratarea dependenţei.
Amplasată în mijlocul Bucureştiului, foarte aproape de Calea Victoriei, cafeneaua găzduieşte sesiuni de psihoterapie, de terapie prin artă sau terapie ocupaţională, care dau rezultate pentru cei care au decis să lupte cu orice formă de dependenţă.
Indiferent că vorbim de adicţia de tutun, de alcool, de droguri sau de jocuri de noroc, ea este o boală şi poate fi tratată, iar Therapy Cafe este spaţiul destinat persoanelor abstinente, specialiştilor în domeniul adicţiilor, dar şi publicului larg.
Primele cafenele de acest tip au apărut în Marea Britanie şi în SUA, sub formă de “dry bar”, dar chiar şi în aceste ţări acest trend este relativ nou. La cafeneaua din Bucureşti, sesiuni gratuite de phihoterapie se organizează săptămânal, în fiecare joi.
În Therapy Café nu este permis consumul de alcool şi nici fumatul, în schimb este încurajată alimentaţia sănătoasă, promovarea produselor româneşti, atmosfera relaxantă şi socializarea.
Dincolo de misiunea terapeutică pe care şi-o asumă, Therapy Café este locul perfect pentru organizarea de evenimente cu teme diferite, conferinţe, seminarii, petreceri private, proiecţii de film, destinate publicului larg, dar şi pentru întâlniri tihnite cu prietenii sau mese de afaceri.
Text de: Andreea Grigore
Sursa: www.cafe-therapy.ro