Au început înscrierile pentru cea de-a noua ediție a Festivalului Național de Arte pentru Liceeni „Florian Pittiș”

Trupa de teatru „AS” și Consiliul Elevilor Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” invită liceenii pasionați de teatru și muzică să se înscrie la un concurs național în memoria lăzăristului Florian Pittiș.

Festivalul Național de Arte pentru Liceeni „Florian Pittiș” își deschide porțile în luna mai pentru cea de-a noua ediție la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” din București, datele exacte fiind anunțate ulterior în funcție de programul teatrului.

Până acum, festivalul s-a bucurat de prezența în juriu a unor personalități marcante din domeniul muzicii și al teatrului precum: Daniela Nane, Mircea Rusu, Mariana Mihuț, Anca Sigartău, Irina Petrescu, Mihai Constantin,  Mihai Gruia Sandu, Gelu Colceag, Virgil Ianţu, Nicu Alifantis, Ducu Bertzi, Adrian Despot, preşedintele de onoare al juriului fiind Anda Pittiş.

 Festivalul este organizat în două secțiuni şi are o durată de 3 zile :

  • Secțiunea I  – muzică;
  • Secțiunea a II-a – teatru;
  • Gala şi festivitatea de premiere.

 

Pe lângă festivalul propriu-zis, vor exista şi ateliere de lucru/creaţie susţinute de profesionişti în domeniu, actori ai teatrului „Lucia Sturdza Bulandra” şi muzicieni. Anii trecuți, concurenții au participat la ateliere susținute de Oana Pellea și Tudor Chirilă. În plus, ocazia tinerilor de a interpreta pe scena unde au debutat mari nume ale teatrului românesc  întregește experiența oferită de acest festival.

 

Înscrierile la festival se fac  până pe 8 aprilie 2016, pe baza următoarelor documente:

 

  1. Pentru secțiunea teatru – o înregistrare video pe suport CD / DVD a spectacolului. Pentru secțiunea muzică – o înregistrarea video sau  audio a pieselor.
  2. Un C.V. al trupei , care trebuie sã conţinã:

– lista cu distribuția în ordinea intrării ȋn scenă/ membrii trupei;

– numele coordonatorului / coordonatorilor;

– prezentarea trupei (scurt istoric, participãri la festivaluri).;

– datele de contact ale coordonatorului ( e-mail, telefon ).

  1. Copii xerox după prima pagină a carnetului de elev vizat pe anul şcolar 2015-2016 pentru fiecare elev participant la festival.

 

 

     Toate documente de înscriere, în format fizic, se depun direct sau se trimit prin poştă la Secretariatul Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr” (Bulevardul Regina Elisabeta nr.48, sector 5, Bucureşti). Acestea pot fi trimise și prin email la secretariat@festivalulpittis.com. Materialele vor fi analizate de către o comisie de specialitate, care va selecta trupele ce se vor prezenta în cadrul Festivalului Național de Arte pentru Liceeni „Florian Pittiş”.

 

Trupa câştigătoare a Marelui Trofeu la secţiunea teatru îşi va juca spectacolul pe scena Teatrului Excelsior din Bucureşti. La secțiunea muzică, trupa câștigătoare va susține un recital în cadrul Festivalului    « Folk You – Florian Pittiș », Vama Veche .

 

Pentru consultarea regulamentului, cât şi a altor detalii vă rugăm accesați site-ul www.trupaas.ro.

Search