Prima Strategie Culturală de termen lung a Municipiului București a fost adoptată. București merge mai departe în cursa pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021

Consiliul General al Municipiului București a adoptat astăzi, 1 august 2016, în unanimitate, prima Strategie Culturală a Municipiului București, care va ghida acțiunea în materie culturală a autorității locale pentru următorul deceniu. Bucureștiul merge astfel mai departe în cursa pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii, aprobarea documentului strategic fiind o condiție eliminatorie pentru accederea în etapa următoare a competiției.

Demersul propus de această strategie este unul de tip orașul ca ecosistem; sistemul cultural se intersectează cu sistemul economic, cu dimensiunea urbană și necesitatea permanentizării unui mediu curat, prietenos și atractiv pentru cetățenii Bucureștiului. Sistemul cultural este văzut, în acest sens, ca generator de calitate a vieții și ca un conector privilegiat în oraș. Cultura, în sens larg, va permite cetățeanului să își adâncească atât sentimentul de apartenență, cât și cel de promotor al orașului București.

Astfel, identificând zonele critice, dar și oportunitățile de la nivelul orașului, strategia culturală propune, printre altele, o acțiune concertată și consecventă care vizează reechilibrarea ofertei și infrastructurii culturale pe întregul teritoriu al orașului, printr-o „activare” a cartierelor și un sprijin consecvent pentru o cultură în proximitate; asigurarea accesului și încurajarea unei participări generalizate a tuturor cetățenilor orașului la sistemul cultural, care să promoveze nu doar un public – spectactor, ci un cetățean implicat, și care să încurajeze participarea locuitorilor care nu se regăsesc în oferta culturală prezentă; valorizarea patrimoniului bucureștean ca resursă cheie de dezvoltare; încurajarea reaproprierii spațiului public de către cetățenii orașului; legitimarea și susținerea sectoarelor culturale și creative ca motoare de dezvoltare economică; dezvoltarea turismului cultural etc.

Elaborarea strategiei a fost lansată în anul 2014, în contextul provocării asumate de București de a candida pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021, ambele demersuri propundu-și asumarea culturii ca un motor de dezvoltare a orașului și de creștere a calității vieții pentru locuitorii săi.
Această strategie este rezultatul unui proces îndelungat și complex de elaborare, de aproape doi ani, realizat sub coordonarea ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în colaborare cu numeroși parteneri, care a presupus realizarea a numeroase studii și analize și un proces de consultare la care au participat, în cadrul a 12 întâlniri de consultare, peste 230 de persoane reprezentative din domeniul cultural – directori ai instituțiilor publice de cultură, antreprenori culturali, reprezentanți ai ONG-urilor cu activitate în zona culturală, dar și ai administrației locale municipale și de sector, cetățeni interesați de acest proces.

 

În condițiile pionieratului acestui demers și lipsei cronice a unor informații privind sectorul cultural și practicile culturale ale bucureștenilor, ARCUB a comisionat în prima parte a acestui proces o serie de studii și cercetări cantitative și calitative care să răspundă nevoii de fundamentare a strategiei pe o mai bună înțelegere a ecosistemului cultural bucureștean și a derulat consultări pe marginea acestora. Toate aceste rapoarte sunt disponibile pentru consultare în pagina web dedicată acestui proces: www.StrategiaCulturalaBucuresti.ro.

Este important de subliniat că demersul realizării unei strategii culturale și a armonizării acesteia cu planul de dezvoltare al Bucureștiului, al detalierii și perfecționării lui, atât prin consultări specializate, cât și prin dezbatere publică, este un demers pionier în Capitală. Documentul strategic adoptat astăzi reprezintă primul document strategic de viziune al Strategiei Culturale a Municipiului București 2016-2026, operaționalizarea și implementarea strategiei culturale urmând a se realiza sub autoritatea Primăriei Municipiului București, în colaborare și consultare cu întregul sector cultural bucureștean și cu actorii cheie din domeniile complementare vizate.

Strategia este disponibilă pe situl PMB și la www.StrategiaCulturalaBucuresti.ro.

Search