La început de iunie se ia doza de verde, soare și aer curat la cel mai relaxat și relaxant mini-festival urban, care anul acesta, la aniversarea de 10 ani, devine mai responsabil și mai creativ – Gradina cu Artisti. Prima întâlnire va avea loc pe 5 și 6 iunie, la Roaba de Cultură din Parcul Regele Mihai I (Herăstrău), zona Pescăruș, iar intrarea pentru public este liberă.
Creativitatea se întâlnește cu responsabilitatea, în arta din obiecte reciclate
Anul acesta la Gradina cu Artisti se lansează un nou concept: arta din obiecte reciclate – nimic nu se aruncă, totul se transformă în artă, cu creativitate și puțin ajutor din partea artiștilor. Fiecare ediție din 2021 va avea o tematică proprie, iar provocarea va fi ca artiștii și artizanii prezenți să creeze și să expună și obiecte inspirate de acest concept.
La fiecare eveniment, pe lângă zonele de expoziție, ONG-uri, ateliere practice de reciclare creativă și scenă va exista un spațiu nou de instalații realizate din materiale reciclabile iar artiștii invitați, dar și studenții la Arte Plastice, vor fi provocați să construiască din aceste materiale instalații și obiecte de artă.
Roaba de Cultură este gazda ideală pentru a implementa un astfel de concept. Proiectul, aparținând Asociației Green Revolution, aduce de zece ani cultura mai aproape de oameni și oamenii mai aproape de natură prin activități creative de petrecere a timpului în aer liber.
Târg, concerte, ateliere de creație pentru toate vârstele și o expoziție interactivă
În cel de-al zecelea an, la Grădina cu Artiști artizanii ies din nou în parc așa că și la Roaba de Cultură va fi târg cu designeri pricepuți care aduc haine, bijuterii felurite, genți din lemn sau reviste, decorațiuni din materiale reciclate, obiecte de mobilier restilizate, jucării, cărți și multe alte lucrușoare de purtat, de gustat, de oferit în dar sau de luat acasă.
Nu vin doar să își expună comorile dar și să îi învețe pe participanți secretele manufacturării, așa că multe ateliere realizate de Creative Arts și FEPRA Internațional îi vor ține ocupați atât pe cei mari cât și pe cei mici, care pot experimenta de la reciclare creativă (decorațiuni din cutii de conserve, borcane și șticle, jucării din PET-uri, cartoane, șervețele și hârtie), la pictură pe ceramică, codițe colorate, tatuaje cu henna, jucării și muzico-terapie.
Pe scenă se vor putea vedea recitaluri de muzică și demonstrații de dans, o sesiune de yoga și spectacole pentru copii dar și concerte cu trupele El Madre și When Violin Meets Guitar.
Un moment impresionant pe scenă va fi cel al sopranei Veronica Anușca, ce va cânta arii de operă purtând o creație a Clarei Rotescu, o rochie cu o trenă încărcată cu deșeuri, un concept al Ancăi Albani și Antoanetei Tică, profesori de scenografie la UNARTE.
De asemenea, pe toată durata sezonului Grădinii cu Artiști de la Roaba de Cultură, va putea fi văzută expoziția ARcTic | Save the blue planet – un performance show & live exhibition în care arta se îmbină cu tehnologia, la care contribuie o echipă mixtă compusă de scenografi, regizori, designeri, sculptori, programatori, ingineri și actori. Lucrările, ce reprezintă animale marine și terestre, au fost realizate anul trecut din materiale reciclate precum saci de gunoi, PET-uri, dopuri sau doze de aluminiu de către studenții masteranzi de la Universitatea de Arte Plastice București, Secția de Scenografie și Eveniment, sub coordonarea doamnelor profesoare de scenografie Anca Albani și Roxana Ionescu, Antoaneta Tica, profesor Design vestimentar și Elena Scutaru, profesor Pedagogia Artei.
Ca de obicei, prietenii cu ONG-uri ai Grădinii cu Artiști aduc noi cauze de cunoscut, de adoptat și de susținut la fiecare ediție. Intrarea la toate evenimentele Grădinii cu Artiști este liberă, programul va fi disponibil în curând pe site: http://gradinacuartisti.ro iar evenimentul pe Facebook este aici: https://www.facebook.com/events/520840915950438/