Au început înscrierile la Can Art&Design Festival

  • Poţi transforma dozele din aluminiu în obiecte funcţionale sau poţi vorbi despre reciclare prin design grafic? Can Art&Design Festival porneşte cronometrul înscrierilor pentru o nouă ediţie a concursului dedicat refolosirii creative a dozelor din aluminiu.
  • Cea de-a VI-a ediţie a concursului propune noi secţiuni: Design Vestimentar (secţiunea Îmbrăcăminte şi Încălţăminte; secţiunea Accesorii), Design Interior (secţiunea Obiecte decorative; secţiunea Obiecte de iluminat; secţiunea Mic mobilier) şi Can Bag Design (realizarea unui design grafic despre reciclare, care poate fi imprimat pe sacoşă);
  • Premiul pentru fiecare secţiune este de 500 euro, iar pentru secţiunea Can Bag Design, 300 euro.
  • Înscrierile se fac pe pagina www.canartdesignfestival.ro, până la 15 mai 2019.  
  • Concursul este organizat de Asociaţia Alucro – Every Can Counts România,  care promovează reciclarea şi colectarea selectiva a dozelor din aluminiu, cu sprijinul Vimetco Alro şi Anchor Group.

 

Can Art&Design Festival, concursul care încurajează publicul larg să refolosească în mod creativ dozele din aluminiu, lansează o nouă provocare cu ocazia celei de-a VI-a ediţii. Lansat în anul 2014 ca un concurs prin care participanţii realizau obiecte înscrise în arhiectura urbană, dar şi cu  o ediţie dedicată reproducerii unor monumente celebre prin structuri de mari dimensiuni, ediţia de anul acesta pune accentul pe funcţionalitatea obiectelor realizate. Participanţii au timp până la 15 mai să studieze secţiunea care li se potriveşte şi să îşi înscrie proiectele pe platforma www.canartdesignfestival.ro.

Secţiunile celei de-a şasea ediţii sunt:

  1. I.               Design Vestimentar, cu două subcategorii – Îmbrăcăminte şi Încălţăminte (ex. rochie, pantofi); Accesorii (brăţară, pălărie),
  2. II.              Design Interior, cu trei subcategorii – Obiecte decorative (tablou, vază); Obiecte de iluminat (lustră, veioză); Mic mobilier (scaun, noptieră) 
  3. III.            Can Bag Design (realizarea unui design grafic despre reciclare, care poate fi imprimat pe sacoşă).

Premiul pentru fiecare secţiune care presupune folosirea dozelor din aluminiu este 500 euro, iar pentru secţiunea Can Bag Design, 300 euro.

Can Art&Design Festival este un concurs organizat de Asociaţia Alucro, organizaţie care deţine licenţa pentru derularea în România a programului european Every Can Counts (www.everycancounts.ro), dedicat colectarii si reciclarii dozelor din aluminiu, derulat în 15 ţări. Obiectivul concursului este de a inspira comunitatea către refolosirea dozelor din aluminiu, prin realizarea de obiecte care să le valorifice chiar şi după ce conţinutul a fost consumat.

Pentru a creşte nivelul de conştientizare privind importanţa colectării, reciclării şi refolosirii dozelor din aluminiu, dar şi pentru a încuraja cât mai mulţi oameni să răspundă provocării concursului, Asociaţia Alucro a pregătit o lucrare reprezentativă care va face obiectul unei expoziţii prezentate în mai multe locaţii publice din Bucureşti. Aceasta este o frescă realizată după o metodă de lucru proprie denumită alumozaic cu dimensiuni de 2m lungime x 1m lăţime. Fresca va fi expusă pe perioade scurte de 10 zile în Centrele Comerciale Bucureşti Mall – Vitan şi Plaza România, clădirile de birouri Plaza Romania Offices şi Anchor Plaza.

„Cu fiecare nouă ediţie pe care o organizăm, încercăm să le oferim participanţilor teme şi secţiuni tot mai atractive, care să le stârnească imaginaţia şi să îi motiveze. Cuvântul cheie care defineşte ediţia din 2019 este funcţionalitate, întrucât ne propunem care lucrările înscrise să fie nu doar atractive, ci şi cu o utilitate practică.” Declară Adina Magsi, Director General Asociaţia Alucro

Regulamentul celei de-a şasea ediţii a concursului Can Art&Design Festival este disponibil pe site-ul www.canartdesignfestival.ro şi pe Facebook www.facebook.com/CanArtDesignFestival.

Search