Festivalul Științelor 2016, sub semnul „Orașelor verzi”

Pentru această nouă ediție a Festivalului Științelor, Ambasada Franței în România, Institutul Francez din România și asociația Secular-Umanistă din România, cu sprijinul BRD – Groupe Société Générale, organizează o serie de evenimente din 28 septembrie până pe 3 octombrie 2016, pe tematica „Orașelor verzi”. Acest concept va fi explorat sub două unghiuri diferite, dar complementare : casele dotate cu panouri solare termice și biodiversitatea urbană, în cadrul unui program care va cuprinde conferințe, vizite de parcuri naturale și de clădiri „verzi”, proiecții de filme, activități pentru copii și o expoziție pe durata întregii săptămâni la Institutul Francez din București.

 

Cu acest prilej, Philippe Clergeau, profesor la Muzeul Național de Istorie naturală din Paris se va deplasa în România pentru a aborda provocările pe care le generează conceptul ecologiei urbane. Fiind unul din pionierii proiectului de amenajare a biodiversității în cadrul urban început în anii 1990, cercetările sale în domeniul ecologiei urbane se concentrează în special asupra biodiversității urbane, și asupra organizării peisajelor în contextul dispersării faunei. Astfel, lucrarea sa privilegiaza în mare parte dezvoltarea relației dintre protejarea mediului și planificarea urbană.

 

Programul demarează pe 28 septembrie, începând cu ora 9.30, cu o ceremonie de îmnânare a premiilor pentru concursul de desen pentru copii între 4 și 7 ani, pe tema „Care este viziunea ta despre un oraș verde?”, în sala Elvire Popesco. Evenimentul va fi urmat de conferința despre dezvoltarea unor comunități și clădiri cu efect regenerator, prezentată de Monica Ardeleanu (URBAN-INCERC), la Academia de Studii Economice, de la ora 18.30.

 

Evenimentele vor fi urmate de o conferință în cadrul căreia se va evoca renovarea energetică a clădirilor publice, la Universitatea Politehnică din București pe 29 septembrie, de la ora 19.00, și care va fi prezentată de Horia Petran (URBAN-INCERC). Ziua următoare, pe 30 septembrie, Alexandru Petrișor (URBAN-INCERC) va prezenta ecologia și biodiversitatea urbană elevilor de la liceul francez Anna de Noailles, la ora 13.30, înainte ca Philippe Clergeau să evoce importanța naturii în cadrul urban, la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, de la ora 18.00.

 

Pe 1 octombrie, începând cu ora 14.00, Universitatea Politehnică din București va prezenta proiectul clădirilor cu energie pozitivă, în timp ce Asociația Parcului Natural Văcărești va propune o vizită ghidată a parcului, în același moment. Programul va continua pe 2 octombrie, de la ora 10.00, cu o vizită a clădirii Solar House Decathlon, realizată de asociația EfdeN, precum și de vizita unei grădini comunitare cu efect regenerator și a clădirilor „verzi” în partea de nord a orașului, organizată la ora 14.00 și efectuată de Romania Green Building Council și Alesonor.

 

Ediția 2016 a Festivalului Științelor se va încheia pe 3 octombrie, cu o dezbatere științifică asupra integrării măsurilor vizând biodiversitatea în arhitectura peisajului, prezentată de Philippe Clergeau la sala Elvire Popesco, de la ora 14.00, înainte ca Emil-Sever Georgescu să susțină conferința „Omul seismic” în atrium-ul Institutului Francez din București, la ora 18.00.

Search