“The Masterpiece Experience” a adus muzica viitorului la Sala Palatului

O sala inundata de valuri de lasere de toate culorile, povestea muzicii transpusa in coregrafii spectaculoase de dans proiectate pe uriase ecrane LED de 32 de metri patrati, o orchestra de 45 de instrumentisti prezenti fizic pe scena si completata de alte 275 de instrumente muzicale generate de calculator, toate acestea au facut parte din “The Masterpiece Experience: Interstellar & Dark Knight”, o poveste despre prezentul si viitorul omenirii pe muzica lui Hans Zimmer si Thomas Bergersen si produsa de Ciprian Costin, intr-un eveniment organizat de Vreau Bilet.  

Luminile si laserele au fost programate in functie de piesele muzicale pentru a oferi publicului o reprezentare 3D a continutului artistic, astfel incat fiecare spectator a simtit ca face parte din “Masterpiece Experience”.

Uyanda Bold, una dintre vocile cu un mod unic de expresie in lume, care a impresionat pe marile scene din Statele Unite, dar si  Eru Matsumoto, considerata de criticii muzicali una dintre cele mai sensibile violonceliste, s-au aflat aseara pe scena Salii Palatului si au incantat publicul cu interpretarile lor originale. Intre invitatii speciali s-a aflat si Isaku Kageyama, compozitor american si muzician, care a completat spectacolul cu notele exotice ale tobelor taiko.

Proiectiile filmelor alb-negru despre un viitor sumbru al omenirii, marcat de razboaie, schimbari climaterice catastrofale, robotizare si inteligenta artificiala au completat mesajul transmis de muzica.

Ciprian Costin si-a exprimat in mai multe randuri convingerea ca arta progreseaza prin intermediul tehnologiei, iar spectacolul de la Sala Palatului a fost dovada concreta a acestui fapt. Orchestra clasica a fost completata de o orchestra virtuala, iar iPad-ul si electroencefalograful au fost folosite de producatorul Ciprian Costin ca instrumente muzicale. Astfel, impactul emotiilor traite de producator in timpul show-ului au putut fi observate si de spectatori in proiectiile de pe ecrane.

O mostra de muzica a viitorului prin combinatia dintre acustic si electronic si un spectacol care a impresionat prin mix-ul de arte – aceasta a fost traita aseara de publicul prezent la concertul ”The Masterpiece Experience”, un spectacol organizat de Vreau Bilet. 

Search