Spectaculos: Au creat sub anonimat un oras virtual cu 10.000 de locuitori ca sa promoveze un concert – VUNK in Orasul Minunilor!

Intr-o campanie fara precedent in Romania, VUNK a creat, sub anonimat, un oras virtual care a depasit 10.000 de locuitori, o comunitate a oamenilor care vor sa traiasca frumos, cu bun simt si sa-i ajute neconditionat pe cei din jur.  Totul a inceput in urma cu 2 luni cu zeci de Asi de pica pe care bucurestenii i-au putut descoperi in locuri de poveste, a continuat cu restaurarea prin desen a unor obiective simbol ale Romaniei, cu fapte caritabile si campanii educationale facute sub anonimat absolut.

“Vunk in Orasul Minunilor” este numele show-ului pe care trupa l-a anuntat pentru 3 octombrie la Sala Polivalenta, show al carui afis a fost facut public astazi si care ii infatiseaza pe Cornel Ilie si pe colegii lui drept super eroi asemeni celor din benzi desenate.

“In toamna trecuta, toti cei care au fost la concertul nostru spuneau ca nu-si imagineaza cum am putea sa-l depasim ca emotie si spectaculozitate cu urmatorul. Cu o luna jumatate inainte de concertul din acest an, sunt sigur ca pe 3 octombrie va fi mai mult decat a facut orice artist roman in vreun concert. Ne facem vazuti si auziti cum nimeni nu a mai facut-o pana acum. Va fi o inovatie mondiala din punct de vedere al proiectiilor video si va fi primul concert din Romania cu sunet surround, ca la cinema. Cei care vor fi acolo vor face parte dintr-o poveste. Si vor spune povestea mai departe mult timp de-atunci incolo. Va fi odata ca niciodata. O singura data, pe 3 octombrie”, spune Cornel Ilie, liderul trupei VUNK.

VUNK spune ca Orasul Minunilor este o demonstratie impotriva a tot ce e negativ in noi ca romani, si impotriva tentatiei de a afirma ca nimic nu e bine, nimeni nu face nimic bun; un exemplu ca, si in anonimat absolut, oricine poate fi un super erou transformand lumea din jurul lui in ceva magic.

Trupa precizeaza ca Orasul Minunilor ca miscare sociala va continua sa existe si dincolo de concertul din 3 octombrie si ca niciunul dintre oamenii implicati in evenimentele offline – de la marii artisti participanti in campaniile de educare si pana la cei care au ajutat la realizarea actelor caritabile –  nu a stiut ca VUNK este in spatele proiectului; toti s-au implicat deoarece cred in aceleasi valori.

VUNK in Orasul Minunilor, o poveste de concert, va fi o productie care va depasi cu mult desfasurarea de forte din precedentul show  al trupei care a avut loc la Sala Polivalenta, desemnat de presa de specialitate drept “cea mai mare productie indoor a unei trupe romanesti.”

Pana pe 3 septembrie, fanii pot cumpara bilete cu o reducere de 15% la suta fata de pretul normal al biletelor. Biletele sunt disponibile in retelele Diverta, Germanos, Orange, Vodafone, la ghiseele Postei Romane, la casa de bilete a Salii Palatului si online pe www.iabilet.ro

Parteneri media: Europa FM, Music Channel, Prima TV, Evenimentul Zilei, Sapte Seri, Tv City, IQads, The One, Glamour Magazine, GQ,  220.ro, bestmusic.ro, urban.ro, concerteazi.ro, letsrock.ro, metalhead.ro, port.ro, 121.ro, cinemagia.ro, eva.ro, traiestemuzica.ro, suete.ro, iconcert.ro, kudika.ro, 9am.ro, yuppy.ro, Paco Media.

 Urmatoarea campanie de educare OM va fi lansata in doar cateva zile. 

***

 

Facts Orasul Minunilor 

De ce Orasul Minunilor

 ‘Cred foarte mult in ideea ca oamenii au nevoie de povesti, de o lume in care sa creada, in care sa evadeze cu sufletul si cu mintea. Alice si-a gasit Tara Minunilor, noi am construit Orasul Minunilor. Acesta este orasul in care tot ce vezi in jurul tau poate fi transformat intr-o imagine si mai frumoasa, in care oamenii transforma locurile in imagini fantastice, Orasul Minunilor este locul in care se intilnesc mii de povesti, pentru ca fiecare loc poate fi de poveste si fiecare om este el, insusi, o poveste. Ne place sa credem ca Orasul Minunilor inseamna OM. Orasul acesta este, deja, real pentru peste zece mii de oameni. Pentru noi toti din acest oras, este timpul nostru sa ne facem vazuti si sa ne facem auziti.’, spune Cornel Ilie, cel care a avut ideea de a crea aceasta comunitate.

Detalii despre miscarea sociala Orasul Minunilor puteti gasi aici.

 

De ce sub anonimat

VUNK si-a dorit sa construiasca o comunitate fara a se folosi de audienta pe care o are in online (nici una dintre postarile despre Orasul Minunilor nu a fost promovata de trupa), pentru a face o demonstratie despre nevoile oamenilor de a se uni sub umbrela faptelor bune. Miscarea sociala Orasul Minunilor va continua sa existe si dupa 3 octombrie, data spectacolului care a generat-o.

 

Cati oameni au lucrat pentru crearea Orasului Minunilor

A fost ideea lui Cornel Ilie si au participat la realizare 15 persoane, printre ei – fotografii Alex Galmeanu, Alex Mazilu si Petru Ivu, ilustratorii – Dan Anghel si Sinziana Vizinteanu, producatorul de televiziune Gina Stroian. Logistica intregului proiect a fost asigurata de Malina Gloaba (Sublime Media).

 

Din ce e format Orasul Minunilor.

Peste 100 de locuri cu poveste din Bucuresti au primit in ultimele 2 luni un As de Pica, semn al apartenentei la Orasul Minunilor. 

9 dintre cele mai importante cladiri simbol ale Romaniei au primit, prin desen, imbunatatirile Orasului Minunilor. Printre ele, Casa Poporului sau cladirea Patriarhiei.  

“In reimaginarea cladirilor din Orasul Minunilor am ales cladiri-simbol pentru Romania. Unele au o istorie culturala, altele si-au pierdut frumusetea si au nevoie sa isi regaseasca povestea din ele. Un exemplu este Patriarhia care pierde si uita din ce in ce mai mult povestea care face ca lumea sa fie mai unita, mai frumoasa si mai puternica, credinta in Dumnezeu. Doar cei dinauntru ei pot sa o readuca la locul in care ar trebui sa fie in poporul roman, noi doar am incercat sa o vedem in modul ideal, in povestea noastra, acolo unde banii si lacomia nu tin loc de har si credinta.” Cornel Ilie.

Unul dintre viitorii campioni ai Romaniei la box a primit sub anonimat ajutorul de care avea nevoie sa-si continue antrenamentele.  Faptele caritabile continua si in zilele viitoare.

13 dintre cei mai mari artisti ai Romaniei (printre ei, Victor Rebengiuc, Mariana Mihut, dar si Zoli Toth sau Adrian Despot) au sustinut campania de educare Orasul Minunilor, “bilete din timp” . Campaniile de educare, semnale pentru normalitatea pe care o cautam si ne-o dorim, vor continua in saptamanile urmatoare.

 
 

Baietii din trupa VUNK, super eroi in Orasul Minunilor 

Fiecare dintre membrii trupei poarta pe afis cate un tricou cu un V, initiala trupei, intr-un chenar colorat, o trimitere la costumele super eroilor din benzile desenate. Fiecare culoare se regaseste in Bucuresti in locuri diferite unde au fost amplasati Asii de pica pentru ca acestia au fost insotiti de benzi colorate in alb, albastru, verde si roz, culorile supereroilor VUNK. In concertul de la Sala Polivalenta, povestea culorilor celor 4 super eroi va continua.

 

VUNK in Orasul Minunilor 

Va fi un show care implica una dintre cele mai mari desfasurari de forte pentru o productie romaneasca, va transforma din nou – in mod direct – fiecare spectator in parte din spectacol si va incerca sa-i duca, la propriu, intr-o lume de poveste in care experientele vor fi multi senzoriale. Puteti vedea aici integral #asasishow 31013,  spectacol considerat de presa de specialitate „cea mai mare productie indoor a unei trupe din Romania”

Search