La multi ani Irina Schrotter!

Irina Schrotter (n. 5 mai 1965, Iași, România) este una dintre cele mai cunoscute creatoare de modă din România. În 2008 s-a decis să intre în politică și să candideze ca independent la Primăria Municipiului Iași.

Irina Schrotter s-a născut la Iași la data de 5 mai 1965. Numele de domnișoară era Dobrea.

Clasele I-IV le-a absolvit la Școala Generală nr. 1 “Gh. Asachi” din Iași, în perioada 1971-1975. Între 1975 și 1983 studiază la Liceul “C. Negruzzi” din Iași, profilul matematică-fizică. Urmează apoi, între anii 1983-1989, Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași, secția de Medicină Generală, pe care o absolvă cu media 9,70.

În 1990, Irina Schrotter activează pentru un an ca medic stagiar la Spitalul de Urgențe “Sf. Ioan” Iași, în Secția de Chirurgie Plastică și Reparatorie. După adoptarea Legii privatizării nr. 54/1990, se decide să meargă pe calea afacerilor și a designului vestimentar.

În perioada 1990-2008, devine asociată în mai multe firme: S.C. Exclusiv Comp SRL, S.C. Confecții Integrate Moldova Srl., S.C. Imobiliare Moldova SRL, S.C. IS Company SRL, S.C. Mark Limited Srl., S.C. Adriana 2006 SRL, ajungând să aibă peste 900 de colaboratori.

În 1990, deschide primul magazin, dedicat confecțiilor și primul salon de înfrumusețare din Iași. În 1991, are prima prezentare de modă la Teatrul Național din Iași. În același an, deschide centrul de înfrumusețare, care este declarat ulterior etalon în România.

În 2003, Irina Schrotter își începe cariera și în televiziune. Este producător și moderator al emisiunii “Cu Irina la cafea”, la Prima TV, proiect care continuă cu succes în 2005-2006, în colaborare cu televiziunea națională românească.

Irina Schrotter a realizat costume pentru filmul francez “L’homme pressé” (2005), pentru opera “Olandezul zburător”, regizată de Beatrice Bleonț la Opera Națională București, și pentru piesele de teatru „A douăsprezecea noapte”, regizată de Beatrice Rancea la Teatrul Național din Iași, și “Străini în noapte”, regizată de Radu Beligan și itinerată în toată țara.

S-a implicat în acțiuni umanitare, sprijinind centre de plasament, centre de zi, grădinițe de copii provenind din familii cu probleme materiale, centre medico-sociale de bătrâni, centre de copii supradotați provenind din centre de plasament sau din familii nevoiașe. Din 2007, este colaboratoare la “Programul de integrare socială a copiilor infestați cu virusul HIV SIDA, în spitalele din România în perioada 1988-1989”.

Până în prezent Irina Scrotter nu a fost membră a nici unui partid politic. Ea este implicată activ în viața publică și se declară atrasă de ideile unei politici de centru.

Sursă date și fotografie: wikipedia.org

Acest articol a fost scris de pe un laptop DELL, de la partenerii nostrii, Madd Electronics.


Search