În premieră în România: Scooby-Doo vine la Bucureşti în 2014

Scooby-Doo, îndrăgitul căţel investigator, va sosi la Bucureşti în 2014 pentru a le arăta tuturor copiilor aventurile sale din toridul şi îndepărtatul Egipt. Scooby va fi însoţit de toţi prietenii săi, Fred, Velma, Daphne şi Shaggy, în încercarea de a dezvălui secretul piramidei faraonului Hatcepsut. În călătoria lor, vor întâlni diverse personaje interesante din acele locuri alături de care vor avea parte de întâmplări spumoase, pline de suspans şi umor.

Obstacolele se vor afla la tot pasul. Eroii noştri se vor confrunta, de exemplu, cu blestemul de a fi transformat în stană de piatră. Publicul va fi ţinut cu sufletul la gură pe toată durata spectacolului şi va vedea dacă prietenia, curajul şi spiritul de echipă vor ajuta Gaşca Misterelor să desluşească misterul faraonului şi astfel, să readucă liniştea pe tărâmurile egiptene.

Scooby-Doo şi Misterul Piramidei este un spectacol marca Warner Bros, venit tocmai din S.U.A. şi va fi pus în scenă pentru prima dată în România la Sala Palatului, timp de 4 zile consecutive, pe 18, 19, 20 şi 21 februarie.

Evenimentul va conţine toate elementele care vor transforma seara petrecută la Sala Palatului într-o experienţă de neuitat. Publicul va avea parte de intrigă, cântece, umor, coregrafie, acrobaţii, decoruri fantastice, toate în spiritul cunoscutului şi mult apreciatului desen animat.

Scenariul pentru producţia Warner Bros. este scris de celebrul autor francez Gregoire Dey, iar regia originală aparţine lui Remy Caccia, doi profesionişti din industria entertainment-ului a căror viziune extraordinară va fi savurată pe scena Sălii Palatului.

În Franţa, unde a avut deja loc spectacolul, reacţiile presei au fost unanime:

 

„Un spectacol pentru toată familia, plin de umor, de un înalt nivel” (Telerama)

„Decoruri grandioase, cântece care te prind repede, o comedie extraordinară. A nu se rata sub niciun pretext” (Le Figaro Madame)

„Un spectacol excepţional” (Pariscope)

„Un spectacol plin de umor savuros pentru toată familia” (Tele 7 Jours)

 

Biletele pentru evenimentul „Scooby-Doo şi Misterul Piramidei” se găsesc în reţeaua Eventim – magazinele Vodafone, Germanos, Orange, Domo, librăriile Humanitas și Cărturești, la casa de bilete a Sălii Palatului și online prin www.eventim.ro la preţuri variind în funcţie de apropierea de scenă: Categoria VIP – 250 de lei pentru adulți și copii;

Categoria I – 180 de lei pentru adulți și 140 de lei pentru copii;

Categoria II – 150 de lei pentru adulți și 120 de lei pentru copii;

Categoria III – 115 lei pentru adulți și 90 de lei pentru copii;

Categoria IV –  80 de lei pentru adulți și 65 de lei pentru copii.

 

 

 

Search