Participanții la Bike Fest au vizitat în acest sfârşit de săptămână zona Coca-Cola din parcul Izvor din Capitală. Ei au făcut mișcare și s-au distrat într-un spaţiu dedicat jocurilor interactive şi activităţilor fizice, unde au avut ocazia să pedaleze, să joace tenis de masă, Wii sau şotron.
Timp de două zile, participanţii la Bike Fest au ars calorii într-un mod distractiv la zona Coca-Cola, implicându-se în jocuri de Wii, spinning, ping-pong sau badminton. Pe lângă jocuri, ei au avut ocazia să primească informaţii şi sfaturi pentru menținerea unui stil de viaţă echilibrat de la specialistul în nutriţie Luiza Pîrvu.
Continuând angajamentul luat pentru încurajarea consumatorilor de a face cât mai multă mișcare, Coca-Cola a organizat, înaintea festivalului, o serie de concursuri în blogosfera românească dedicate pasionaţilor de ciclism, în cadrul platformei Bicicleta Roșie. Sutele de concurenţi înscrişi s-au întrecut pentru a câştiga una dintre bicicletele roşii puse la bătaie de Coca-Cola, iar câştigătorii au putut intra în posesia premiilor vizitând zona Coca-Cola la Bike Fest.
Adrian, unul dintre câștigătorii unei biciclete roșii, are deja o bicicletă pe care o folosește în fiecare zi. ”Voi dărui bicicleta roșie câștigată soției mele, pe care încerc de mai multă vreme să o conving să renunțe la mașină și să folosească bicicleta. Dacă până acum motiva că nu are o bicicletă, acum va fi ”nevoită” să meargă pe bicicletă zilnic”, spune Adrian.
”Dorim să îi inspirăm pe consumatorii noștri să facă mișcare, oferindu-le mereu alternative plăcute de practicare a acesteia. Orice activitate fizică te ajută să te menții în formă, să ai o stare de bine și să te bucuri de viață. Mai mult, pentru Coca-Cola a devenit deja o tradiție să se implice ca partener în cât mai multe evenimente care susțin mișcarea și vom continua să fim un important promotor al unui stil de viață echilibrat”, declară Petre Șandru, Market Operations Director Coca-Cola România si Moldova.
Prin participarea la Bike Fest, Coca-Cola România îşi reconfirmă angajamentul de a încuraja cât mai mulți consumatori să facă cât mai des mișcare, ca parte a unui stil de viață echilibrat.
Despre Compania Coca-Cola
Compania Coca-Cola este cea mai mare companie de băuturi răcoritoare din lume, oferind consumatorilor din întreaga lume peste 500 de mărci de băuturi răcoritoare.
Alături de Coca-Cola, recunoscută ca fiind cea mai valoroasă marcă din lume, compania comercializează o gamă variată de produse ce include băuturi răcoritoare carbogazoase, băuturi răcoritoare cu conţinut caloric scăzut, ape minerale, sucuri de fructe, nectaruri, băuturi cu extract de ceai, băuturi energizante, cafea ready-to-drink etc. Având cea mai mare reţea de distribuţie din lume, compania Coca-Cola este prezentă în peste 200 de ţări, consumul produselor companiei depăşind 1.8 miliarde de porţii pe zi.
Având în vedere angajamentul său de dezvoltare a unor comunităţi durabile, compania noastră este centrată pe iniţiative care contribuie la protejarea mediului înconjurător şi conservarea resurselor, încurajarea unui stil de viaţă activ şi echilibrat, crearea unui mediu de lucru sigur pentru angajaţii noştri şi promovarea dezvoltării economice a comunităţilor unde ne desfăşurăm activitatea. Împreună cu partenerii noştri de îmbuteliere, suntem în top 10 angajatori, având peste 700.000 de angajaţi care fac parte din Sistemul Coca-Cola.
În România, ca în toate ţările în care îşi desfăşoară activitatea, Coca-Cola deţine şi funcţionează pe baza unui sistem propriu, incluzând toate verigile necesare producerii şi distribuţiei produselor către consumatori. În România, Sistemul este format din Coca-Cola România (filială a The Coca-Cola Company, proprietarul mărcilor înregistrate) şi partenerul său Coca-Cola Hellenic (CCH) România, care îmbuteliază şi distribuie produsele Coca-Cola sub licenţa The Coca-Cola Company în România.
Pentru mai multe informaţii legate de companie vă rugăm să vizitaţi site-ul www.thecoca-colacompany.com sau să ne urmăriţi pe twitter la adresa twitter.com/CocaColaCo.