Gala PETRE GEAMBAŞU dedicată împlinirii a 50 de ani de activitate artistică este onorată de cunoscuţii prezentatori IULIANA TUDOR şi OCTAVIAN URSULESCU care prin însăşi prezenţa lor configurează o punte între generaţii.
Nume simbol al generaţiei de aur a muzicii uşoare româneşti, PETRE GEAMBAŞU va păşi în luminile rampei împreună cu orchestra ce îi poartă numele, pentru a oferi publicului un eveniment pe măsura ocaziei jubiliare: “Pregătim un spectacol de elită, complex şi impozant, cu orchestra ce a pregătit un repertoriu deosebit şi cu doi invitaţi speciali: Paula Seling şi Călin Geambaşu. Spectacolul va dura mai bine de 2 ore”, spune artistul. În seara de 29 octombrie, alături de PETRE GEAMBAŞU, se vor afla Doina Spătaru, Anca Ţurcaşiu, Marcela Scripcaru şi Elena Niciu ce vor încânta publicul interpretând melodii de azi şi de altădată.
PETRE GEAMBAŞU absolvent al Conservatorului Ciprian Porumbescu şi-a dedicat întreaga viaţă muzicii, cucerind numeroase distincţii şi concertând, cu egal success, atât în ţară cât şi în străinătate.
Numele său este sinonim cu destinul Orchestrei pe care a fondat-o în 1979- Star 2000- şi alături de care a colindat mapamondul. Alături de Petre Geambaşu, şef de orchestră, intrepret şi compozitor s-au aflat dealungul anilor invitaţi prestigioşi precum: Angela Similea, Marina Voica, Margareta Pâslaru, Dan Spătaru, Cornel Constatiniu, Doina Spătaru, Mirabela Dauer, Olimpia Panciu, Stela Enache, Aquilina Severin, Gil Dobrică, Amza Pellea, Tamara Buciuceanu, Dem Rădulescu, Ion Dichiseanu, Jean Constantin, Nae Lăzărescu ş.a.
Pentru publicul din România spectacolul aniversar din 29 octombrie înseamnă şansa de a asista la un show de calitate şi de a vedea în acţiune formula de succes care, din 1978 încoace a cucerit, sub atenta îndrumare a lui PETRE GEAMBAŞU, spectatorii din Germania, Spania, Polonia, Emiratele Arabe, Rusia, Elveţia, Turcia, Finlanda, Suedia, SUA şi a fost punctul de atracţie pentru seri de neuitat în nenumărate croaziere de lux.
De mai bine de 7 ani Orchestra „Petre Geambaşu Show Band” este prezentă şi în platoul îndrăgitului spectacol TV „Dansez Pentru Tine”. În formula actuală a Orchestrei Petre Geambaşu sunt prezenţi instrumentişti cu care artistul a plecat la drum, cu mai bine de 25 de ani în urmă, alături de o nouă genearţie de artişti performanţi. Petre Geambaşu subliniază că „prietenia, disciplina, calitatea repertoriului sunt valorile fundamentale care au asigurat continuitatea şi succesul acestui proiect”.
Pentru spectacolul aniversar din 29 octombrie dela Sala Palatuluisunt în vânzare următoarele categorii de bilete:
Categoria 1 – 120 lei
Categoria 2 – 100 lei
Categoria 3 – 80 lei
Categoria 4 – 60 lei
Categoria 5 – 40 lei
Biletele sunt disponibile în toată reţeaua BILETOO. Punctele de vânzare se găsescla Unirea ShoppingCenter (parter, intrarea de langa McDonald’s), Librăriile Adevarul şi Eminescu, magazinele Flanco, Victoria, Muzica, Sala Palatului, Palatul Naţional al Copiilor şi Cinema Patria (din 15 septembrie). Cei ce doresc să comande online, o pot face de pe www.Biletoo.ro şi www.blt.ro.