Targul Handmade si Bio VHS

Vintage and Handmade Shop și Grădina de Vară Legere vă așteaptă în Piața Rosetti nr. 5 în zilele de 10 și 11 august începând cu ora 11:00 la Târgul Handmade și Bio VHS .Intrarea este liberă și orice vizită este răsplătită cu un cupon de tombolă. Puteți câștiga unul dintre premiile oferite de către sponsorii oficiali Sanicot și Bicicletele MBM, dar și numeroase premii handmade și Bio.

Cei mici pot participa la ateliere interactive organizate pentru ei unde vor crea, picta, învăța și se vor distra de minune, alături de artiști ce îi vor ajuta să descopere universul artei.

Și pentru că nu doar copiii să se bucure, părinții pot savura o limonadă rece sau se pot delecta cu deserturi și nu numai, din meniul Grădinii de Vară Legere.

Pentru ca sărbatoarea Sfintei Maria se apropie, artizanii au pregătit colecții noi, special pentru această ocazie. Veți putea alege cadouri Bio sau unicat pentru cei dragi.

De asemenea, așa cum v-am obișnuit, vă invităm să sprijinim împreună o cauză nobilă – copiii abandonați ce se află în secția de nou-născuți a Spitalului IOMC. Aceste mici sufletele au nevoie de hăinuțe, jucării, scutece, lapte praf, servețele umede etc. Le puteți dona la colectarea organizată în acest scop în cadrul Târgului Handmade și Bio VHS.

Vă așteptăm cu mare drag să ne vizitați și să petrecem împreună o după-amiază plăcută într-una dintre cele mai frumoase locații ale Bucureștiului, să ne bucurăm de creații speciale, muzică, jocuri și răcoare. 

Search