Festivalul Rock în Parc

Ţinând cont că Festivalul Rock în Parc se apropie din ce în ce mai mult, vă propunem să facem cunoştinţă cu trupele care vor lua parte la eveniment, alături de iluştrii capi de afiş: The Animals şi The Troggs, dar şi de invitaţii speciali –  Riff.

Clar de lună a fost nevoită să se retragă de la festival, astfel că programul va fi devansat.

A doua zi a evenimentului (14  iunie) va arăta astfel:

 

     15:40  – DinUmbră

     16:40  – Loungerie II

     17:40 – 9,7 Richter

     18:40 – Just another lie

     19:35 – Burning Table

     20:30 – Stema

 

Special guest:

      21:30 –  Riff

 

Headliner:

      22:30 – The Animals

 

Menționăm că programul primei zile se menține același:

 

Pe 13 iunie  vor cânta:

 

     15:50 – Vespera

     16:40  – Rock4ce

     17:25 –  Reborn

     18:15 – Red Cat Bone

     19:10 – Plastik Charm

     20:05 – George Sărluceanu

     21:00 – Tudor Turcu feat. The Colours

 

  • Headliner:

     22:00 – The Troggs

 

 

 

Toate formaţiile şi-au câştigat dreptul de a urca pe aceeaşi scenă cu legendele classic rockului în urma etapelor de calificare Rock în Parc, desfăşurate în lunile noiembrie, martie şi aprilie la Arenele Romane. În cadrul acestor preselecţii, trupele au oferit prestaţii extraordinare care au convins publicul şi juriul că merită să îşi ducă mai departe povestea la Festivalul Rock în Parc.

Aşadar, fără alte introduceri, formaţiile care ne vor încânta în zilele de 13 şi 14 iunie la Arenele Romane sunt următoarele:

 

Plastik Charm este trupa care a adus în prim-plan curentul electro-rock, începând cu anii 2008-2009, iar prin piesa Human Emotion au demonstrat că au un cuvânt greu de spus pe scena muzicală.

Burning Table este o adevărată revelaţie a muzicii rock din zilele noastre. Stilul lor este vizibil influenţat de Alice în Chains, Pink Floyd sau Porcupine Tree, iar trupa a reuşit să iasă în evidenţă cu fiecare concert susţinut.

Vespera este o trupă de heavy metal cu influenţe de power din Cluj Napoca. Formaţia fondată în 2005 s-a remarcat la preselecţia Rock în Parc din luna martie, iar în palmares deţine şi titlul de cea mai bună trupă din cadrul competiţiei desfăşurate la Posada Rock Festival.

Tudor Turcu a fost revelaţia concursului X-factor România, pe care l-a câştigat în urma unor interpretări curajoase şi atipice pentru genul acesta de emisiune televizată: a cântat piese rock, în care a folosit şi pasaje de growl. The Colours este trupa care îi va susţine reprezentaţia de la Rock în Parc, fiind o formaţie adeptă a muzicii bune şi deschisă provocărilor.

Loungerie II  promovează prin muzica sa fuziunea: jazz, punk, rock cu un strop de electronic. Loungerie II a reuşit de fiecare dată să încânte audienţa, oricât de diversă s-a dovedit a fi: de la publicul din parcuri sau muzee până la cel din salonul oficial al Casei Regale.

Înfiinţată ca o trupă tribut The Doors, Red Cat Bone s-a bucurat de spectacole alături de A.G. Weinberger, Mike Godoroja. Muzica trupei este un amestec interesant de progresiv, jazz şi chiar grunge şi va fermeca iremediabil publicul prezent.

DinUmbră explorează teme profunde din realitatea socială, accentul fiind pus pe fiinţa lăuntrică a fiecăruia. Stilul lor principal este gothic doom cu influenţe psihedelice sau de power metal. DinUmbră va constitui cu siguranță o prezență de neuitat.

George Sărluceanu este un proiect muzical de o diversitate deosebită, cu elemente de rock progresiv, blues şi jazz. Despre George Sărluceanu, Felix, toboşarul său, notează: „Pe scenă se naște totul, odată cu primul acord, care are în el înmagazinată o lume cu bune şi rele, cu succes şi dezamăgiri, cu prietenie şi trădare, cu viața reală”

Just another lie este pata de culoare din line-up-ul festivalului. Prin muzica punk, membrii trupei lansează o satiră la adresa unor obiceiuri des întâlnite şi nesănătoase din societate. După cum ei înşişi afirmă, scopul este de a transmite „un mesaj serios pe ritm de dans și dezmăț”.

Trupa Stema s-a înfiinţat în anul 2011 la iniţiativa lui Silviu Sanda – un artist unic, polivalent care a cântat de-a lungul timpului cu trupe ca Timpuri noi, Pheonix, Sarmalele Reci sau Sfinx Experience. Genul muzical abordat de trupă este un rock urban cu influenţe pop-electro.

Reborn va oferi publicului de la Rock în Parc o porţie de metal straşnic care îi va îndemna pe cei prezenţi la headbanging. Reborn s-a dovedit a fi o prezenţă mai mult decât plăcută pe numeroase scene din ţară, oferind show-uri memorabile în deschiderea unor trupe precum Motorhead sau Die Toten Hosen.

Rock4ce reprezintă dovada că muzica rock din România are viitorul asigurat. Formată din copiii talentaţi, originari din Piteşti, trupa cântă un rock vesel prin care reuşeşte să molipsească spectatorii cu bună dispoziţie.

 

 

Festivalul Rock în Parc va fi filmat și difuzat de TVR 2, în calitate de co-producător al acestui eveniment.

Spectacolul este prezentat de Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” şi Primăria sectorului 4, organizat de Phoenix Entertainment şi Sfinx Experience și susținut de Ciuc Live Music.

INTRAREA ESTE LIBERĂ.

Search