Teatrul Godot se redeschide pe 4 iunie

Godot Cafe Teatru devine Teatrul Godot și își va relua activitatea vineri, 4 iunie, în cadrul Palatului Bragadiru din București, pe Calea Rahovei 147-153.     Teatrul Godot se redeschide, astfel, după o așteptare de trei ani, timp în care piesele sale au fost găzduite de spații alternative.

 

Spațiul în care Teatrul Godot se redeschide, Palatul Bragadiru, va include o sală de teatru și de evenimente amplă, elegantă, un restaurant și o grădină spațioasă.

Teatrul Godot Bragadiru

Teatrul Godot este un spațiu cultural aparte atât prin susținerea teatrului și artelor independente, cât și datorită conceptului de teatru de vară, ce amintește de celebrele grădini Union sau Oteteleşeanu, din Bucureștiul anilor 1900, dar și prin faptul că are propria trupă de actori, selectați printr-un concurs la care au participat 200 de artiști.

Teatrul Godot va monta, în continuare, producții proprii, dar va găzdui, de asemenea, și piese invitate. Producțiile proprii și actorii Teatrului Godot au continuat să fie prezente în spațiul cultural românesc și în cei trei ani în care teatrul inițial, Godot Cafe Teatru, de pe Lipscani, a fost închis. Piesele au fost găzduite de alte spații culturale din București și din țară.

Weekend-ul de deschidere va fi marcat de trei piese de notorietate ale scenei de teatru independent, iar biletele vor fi disponibile pe site-ul Teatrului Godot:

4 iunie – Bullets Over Lipscani

5 iunie – Un bărbat și mai multe femei

6 iunie – Carpathian Garden

“Prin redeschiderea Teatrului Godot, continuăm să facem ceea ce am început în 2008, creând nu doar un spațiu teatral, ci un hub cultural care va susține multiple ramuri ale artelor independente: fotografie, pictură, sculptură, film, muzică – artele vizuale, în general, și, implicit, și artiștii – pe cei tineri în special – care le crează. Această redeschidere marchează consolidarea brandului Teatrul Godot ca teatru independent stabil, profesionist organizat, din dragoste de teatru și de actori, într-un spațiu elegant, sigur, din punct de vedere al sănătății și respectării normelor de sănătate în vigoare, cu respect pentru artiștii și publicul Godot.” spune George Remeș, managerul teatrului Godot.

 

Teatrul Godot s-a deschis în anul 2008 pe stradă Blănari 18, sub numele Godot Cafe Teatru și este unul dintre spaţiile din oraş dedicate exclusiv evenimentelor culturale independente. Iniţiativa manifest a Teatrului Godot este de a promova spectacolele independente, contemporane şi puternic ancorate în realitatea de zi cu zi. Miza este aceea de a pune în scenă spectacole pe toată perioada anului pentru a dezvoltă un fenomen organic de cunoaştere atât a tinerilor actori, cât şi de subliniere a necesităţii existenței și susținerii acestui fenomen teatral în România.

 

Istoria Palatului Bragadiru începe la mijlocul secolului 19. Acesta a fost declarat monument istoric de către Ministerul Culturii și Cultelor. Clădirea are o structura impresionantă, ce îmbină stilurile celor mai cunoscute clădiri din București ale perioadei anilor 1800 și este compusă, printre altele, dintr-o sală spectaculoasă de teatru sau concerte, o biblioteca și numeroase birouri.

Search