Cele mai amuzante scurt-metraje de la NexT 2013 vă aşteaptă sâmbătă seara, de la ora 21:00, în Parcul Izvor, la cea mai mare reuniune a bicicliştilor şi bicicletelor din Bucureşti. După probele din prima zi de BikeFest, vă tratăm cu două ore de reprize zdravene de râs, în zona Tricks&Extreme Bike.
Spectatorii vor putea viziona cele mai bune filme scurte în materie de comedie din ultimii doi ani, alese de selecţionerii Festivalului NexT. Programul prezintă douăsprezece scurt-metraje din România, Canada, Franţa, Australia, Germania, Marea Britanie şi Spania, de tipuri, forme şi tradiţii de comic cinematografic cât mai variate.
Printre titluri se regăsesc şi două scurt-metraje româneşti. Pastila fericirii, în regia Ceciliei Felméri, ne aduce faţă în faţă cu situaţiile de nedreptate cotidiene, pe care nu le putem rezolva, dar am vrea să le răzbunăm pe loc. Cu ce preţ însă, rămâne de văzut. Cod roşu, regizat de Hanno Höfer, prezintă povestea unui bărbat, care îşi propune să nu iasă din casă din cauza căldurii, dar îşi dă seama că a rămas fără pâine. Astfel, forţat de împrejurări, descoperă că toate magazinele sunt închise, cu excepţia unuia. Deşi nu are pâine, acela e magazinul care-i va salva ziua.
Dintre filmele străine, cel mai apreciat la festivalurile internaţionale de film de scurt-metraj este Luminaris, în regia lui Juan Pablo Zaramella, care a obţinut 250 de premii. Printre acestea se numără Premiul Publicului la Festivalul Internaţional de Animaţie Annecy (Franţa, 2011) şi Premiul pentru Cea Mai Bună Animaţie la Festivalul Anima Mundi (Brazilia, 2011).
Vă invităm să descoperiţi poveştile tuturor celor douăsprezece scurt-metraje şi să ne relaxăm împreună după o zi de biciclit. Pentru că deja a venit toamna, luaţi-vă şi un hanorac şi o pătură pentru stat comod pe jos!
Intrarea este liberă. Programul complet al proiecţiei îl puteti găsi în documentul ataşat.