Raportează o problemă

sau anuleaza

FEEDBACK

logo

ContactDespre noiOfertaCariereNourasi

Muzică hyper-spectrală sau avangarda secolului XX în muzica românescă, alături de Iancu Dumitrescu, Ana-Maria Avram și Hyperion International Ensemble, în premieră la ARCUB

23 MAR JOI

poster Muzică hyper-spectrală sau avangarda secolului XX în muzica românescă, alături de Iancu Dumitrescu, Ana-Maria Avram și Hyperion International Ensemble, în premieră la ARCUB Bucureşti

Iancu Dumitrescu, Ana-Maria Avram, alături de Hyperion International Ensemble, prezintă în premieră la ARCUB, un concert de muzică hyper-spectrală, o serie de compoziții originale ce propun un sound experimental, joi, 23 martie, ora 19:30. Evenimentul va avea loc la sediul ARCUB din strada Lipscani 84-90 și face parte din seria de concerte susținute în cadrul programului ARTIST IN RESIDENCE.


Aflat în fruntea uneia dintre cele mai vizibile avangarde ale secolului XX, aceea a compozitorilor români de muzică spectrală, compozițiile lui Iancu Dumitrescu marchează o rupere față de tradiția convențiilor sonore. Potrivit artistului, ele reflectă „încercarea de a elibera acel Dumnezeu ce trăiește în fiecare bucată de materie”.


Sunetele sunt intensificate prin transformări ale surselor instrumentale generate de  computer sau prin manipulări sonore în timp real. Muzica rezultată are o violență, o intensitate și un freamăt extatic ce revendică sunetul printr-o concentrare a materiei sonice de bază, ca în cazul compozitorilor Xenaki și Cecil Taylor.


În ultimii cinci-şase ani, sunetul digital, compoziţia realizată cu ajutorul computerului a dat o nouă dimensiune sunetului şi muzicii noi produse de către Hyperion International Ensemble, condus de Iancu Dumitrescu. Explorările microscopice cu privire la acustică se bazează atât pe tehnicile tipice din muzica din Vest, cât și pe tradițiile locale: culegerile folclorice ale lui Béla Bartók, muzica bisericească ortodoxă și mistica bizantină.



Ana-Maria Avram prezintă ‘’Ellampsis” pentru ansamblu şi sunete asistate de computer,  “Murmur (gamma)” pentru ansamblu live electronics


Iancu Dumitrescu prezintă  “Incandescent Colloids” &  "Microscopic High Energy" pentru ansamblu și sunete asistate de computer




Opera lui Iancu Dumitrescu a fost abordată de către soliști, dirijori și ansambluri celebre pe cinci continente. Dumitrescu a realizat lecturi, workshop-uri și concerte la Harvard University, Columbia University din New York, Universitatea Tehnică din Istanbul și Centrul Onassis din Atena. Dumitrescu este unul din cei mai de seamă reprezentanti, la scară mondială, al curentului componistic "hyper-spectralist" şi al muzicii asistate de computer. Opera sa este editată la “Editions Salabert” (Paris),”Gerig Musikverlage” (Köln), ”ReR Megacorp” (Londra),”Edition RZ” - Berlin ,“l’Escargot - CBS Disques” ( Paris) , ”ARTGallery” (Paris), “Generation Unlimited” (New-York & Boston),”Electrecord” si “Editura Muzicală” (Romania). Opera sa este editată pe 36 de CD-uri de  EDITION MODERN ( Londra-Paris) și distribuită pe cele 5 continente.


Ana-Maria Avram  este compozitoare, pianistă, dirijoare. Creația sa cuprinde peste 170 de opusuri simfonice, camerale și muzică asistată de ordinator. Lucrarile sale sunt prezentate în premieră în Bucuresti (Festivalul  George Enescu), NewYork (Miller Theatre), Minneapolis (Spark Music Festival), Boston, Sandford, Viena (Wien Modern), Paris (Radio France, Theatre de la Ville), Londra (Royal Festival Hall, LSO St Luke's ), Nancy, Alicante, Baden-Baden, Tel Aviv,  etc.

Muzica sa este editată de ARTGallery, Radio France, ReR Megacorp (Londra), Music Works (Toronto), Bananafish (Los Angeles), Electrecord (Bucrești), Edition Modern (Londra – Paris). In 1994 i se decerneaza Marele premiu al Academiei Române.


Hyperion International Ensemble (Tim Hodgkinson, Yoni Silver, Edward Lucas, Andrei Kivu, Colin Hacklander, Ana-Maria Avram, diana Miron, Tijana Stankovic, Albert Markos, Laurentiu Cotac, Shmil Frankel) este un grup de interpreţi şi compozitori de prim rang mondial, având drept scop dezvoltarea unui inedit program estetic, prefigurand  o "nouă avangardă" în muzica  internaţională, fiind de trei decenii exponenți ai curentului "spectral"  Pe parcursul celor  trei decenii de la înfiinţare, Ansamblul Hyperion condus de Iancu Dumitrescu a atins cotele unei recunoaşteri universale, fiind considerat, din SUA până în Japonia şi din Africa de Sud până în Chile sau Coreea, laboratorul unor contribuţii muzicale provocatoare şi originale.


0 Comentarii

Adauga comentariu

Adaugă comentariu

Evenimente similare recomandate in Bucureşti

Copyright © 2004-2011 Inoras.ro  •  Designed by code932.com

www.inoras.ro trafic.ro