Raportează o problemă

sau anuleaza

FEEDBACK

logo

ContactDespre noiOfertaCariereNourasi

Concert caritabil Stefan and Friends

The Silver Church

Ora: 19:30
Pret: 25 lei

Dacă am văzut mai sus cine sunt “the friends”, hai să vedem acum cine e Ştefan, cel pentru care este organizat concertul-maraton, beneficiarul campaniei.


Ștefan este unul dintre oamenii care, la 30 de ani, este nelipsit din organizarea concertelor şi a evenimentelor produse până acum în România. De la cele de anvergură (Metallica, Madonna, AC/DC, Iron Maiden, Muse, Rammstein, Aerosmith, Lenny Kravitz, Ozzy Osbourne, Elton John, Cesária Évora, Bob Dylan, Anathema, Kylie Minogue, Stufstock, B'estfest, SummerJam, Sonisphere, Redbull Flugtag, Michelin Junior Bike, Ursus Revolution, Bradul Millenium Bank și patinoarele Unirii și Băneasa etc.) până la cele mici sau chiar foarte mici. Ştefan a coordonat echipe de la 5 la 500 de oameni, cum a fost cazul concertului AC/DC.


Ștefan și echipele lui sunt cei care se ocupă de partea de implementare din cadrul producției unui eveniment și rezolvă orice ține de zona tehnică: electrică, construcții, alpinism utilitar etc. De la ridicatul scenelor și poziționarea gardurilor ce delimitează scena de Golden Circle, până la reparearea (sudarea perfectă) în ultimul moment a unui scaun profesional, potrivit toboșarului de la Mika, stricat chiar înaintea concertului; sau mutarea temporară a unuia dintre stâlpii de pe stadionul de rugby Arcul de Triumf, pentru a permite amplasarea cea mai potrivită a scenei, de pildă, la concertul Muse din 2007.


În urmă cu trei ani, Ştefan a suferit un accident grav, fiind la un pas de a organiza evenimente numai pentru Kurt Cobain, Whitney Houston, Michael Jackson, Amy Whinehouse, Michael Hutchence etc. El se află încă în perioada de recuperare, aproape imobilizat, deşi în toţi aceşti trei ani a continuat să lucreze, coordonîndu-şi echipele de-acasă, prin telefon și chiar mergând uneori în locația evenimentului.

 

Acum, Ştefan ar putea să iasă din nou pe teren, la evenimente. Pentru asta ar avea nevoie de o operaţie la şold şi de o proteză performantă pentru picior. În total, este vorba de suma de 20.000 RON. Nu este prea mult. Se poate rezolva cu o sală plină marţi, 26 martie, în Silver Church.


Preţul unui bilet-donaţie este de 25 RON. Suma adunată din vînzarea biletelor se va cheltui pe operaţie şi proteză.

 

De asemenea, contul campaniei este:

RO80RZBR0000060015304874 (pentru RON)

RO58RZBR0000060015304882 (pentru EUR)

deschis la Raiffeisen Bank, sucursala Decebal, pe numele Ștefan Pischis.

 

-----------------------------------


East Roots


Bogdan Filipeanu (Mistah B) - voce

Mihai Para - baterie

Laur Iftene - bas şi sitar

Mihai Stănescu- clape

Cristian Scurtu - chitară

Adelin Dragu - percuţie

Sorin Nicolescu - trompetă

 

Data şi locul naşterii: Bucureşti, 2009

Genul: greu de definit. O îmbinare de Reggae, Drum&Bass, Reggae, Ska, Dubstep, Reggae, Dancehall cu pasaje de sitar (instrument tradiţional oriental).


Obţin locul 3 la concursul Stufstock 2010 şi susţin concerte la cele mai importante festivaluri (Stufstock, Iarmaroc, IIFF, Street Delivery, Ursus Evolution Tour, Free Fest etc.) urmate de un turneu prin toată ţara. Trupa a cântat în deschiderea unor trupe precum Dub Incorporation, Gentleman, Alborosie, Dubioza Kolektiv etc.


În 2012 au lansat primul album, intitulat "From the east to the west", o combinaţie de stiluri specifică trupei (dub, rock, rocksteady, balkan-folk, etc.) ce rupe tiparele şi le combină sub acelaşi sound general de reggae. În toamna aceluiaşi an lansează şi primul videoclip "Just for my people".


East Roots pe YouTube

East Roots pe Facebook

East Roots la Guerrilve

East Roots - Just for my people (videoclip oficial)

East Roots @ Ursus Evolution Tour

East Roots @ Free Fest Ploiesti

East Roots @ Alborosie - Arenele Romane

Aici puteţi asculta albumul “Just for my people”

 

-----------------------------------


Nişte băieţi

Albert Mihăiţeanu: voce

Niculae Barbu: bas

Gabi Georgescu: chitară

Andrei Modrea (X-u): tobe


Data şi locul naşterii: 2006, Bucureşti

Genul oficial: punk rock

Genul neoficial: „muzică de petrecere cu distors şi final glorios”, ca să-i cităm pe înşişi cantautorii


Ideea de la început a fost încercarea “unor băieţi” de a înveseli atmosfera într-un club prin interpretarea proprie a unor piese celebre, “de dinainte de ‘89”. Concertele ad-hoc nu presupuneau absolut nici o repetiţie sau pregătire în prealabil. Băieţii au avut surpriza ca demersul lor să fie primit neaşteptat de bine. Trupa a pornit prin turnee şi chiar a produs un prim album, apoi un al doilea. Cu aceste ocazii mai multe generaţii de părinţi s-au luat cu mîinile de cap ascultînd şlagăre precum: “Deschideţi poarta soarelui”, „Să te gîndeşti din când în când la mine”, „La fereastra ta”, „Vitezomanul Gică”, „Cele mai frumoase flori”, „O lume minunată” etc. sau mai noul “Banii vorbesc”, cîntate în stilul punk. Sursele de inspiraţie au fost, evident, monştrii sacri precum: Gică Petrescu, Margareta Pâslaru, Cargo, Semnal M, Compact, Mădălina Manole etc.


Succesul primului disc (“Adunate din popor şi cântate din topor”) a determinat plecarea formaţiei într-un turneu naţional, în primăvara lui 2007: 14 concerte în tot atîtea oraşe. Foarte curînd formaţia avea să ajungă la peste 100 de concerte în cluburile din ţară şi din Bucuresti şi să participe la festivaluri ca Stufstock, Motorrock Ploiesti Bucov, Zilele Bucureştiului la Viena etc.


În primăvara lui 2011 a apărut cel de-al doilea album Nişte Băieţi numit “Fără muzichie, viatza e pustiu!”. Titlul este inspirat din celebra replică a lui Ştefan Mihăilescu-Brăila din filmul Secretul lui Bachus (1984): “Fără poezie… viaţa e pustiu!”.

 

În acelaşi an, la un concert în Timişoara, solistul formației, Albert, a fost purtat pe brațe de publicul timișorean de pe scenă pînă la bar, unde Nişte băiat-ul a comandat nişte bere, în timp ce cînta și a fost adus înapoi pe scenă, cu tot cu bere.

 

Pe Facebook

Pe MySpace

Deschideți poarta soarelui

Fată dragă  

Lasă-mi toamnă pomii verzi

O lume minunată

Frumoasă-i vecina noastră, scoate capul pe fereastră

 

-----------------------------------

 

Subcarpaţi

 

McBean (Şuie Paparude)

Vali Umbră

Georgiana Mănăilă

DJ Power pe vinil & VJ Andri

 

Locul şi data naşterii: Bucureşti, 2010

Genul: Dub, Breaks, Hip Hop

 

Discografie

Subcarpaţi (2010) - Proiect muzical la care au participat Bean (Şuie Paparude), Omu Gnom (Raparta), Mara Panaitescu şi DJ Limun.

Culese din cartier - compilaţie (2011) - Cu: Matze, Silent Strike, Gojira, Undoo, Liviu Vasilică şi alţii

Underground folclor (2012) - lansat la Street Delivery

Argatu’ (2012) - Culese din cartier. Argatu' este un adolescent din Fălticeni, îndrăgostit de folclor.


Bean (liderul trupei, vocea și compozitorul/textierul pieselor) despre folclor:

“Este o sursă de energie. Am fost genul de român care a renegat folclorul, care avea o impresie foarte proastă despre România. Până când am reînceput să ascult din nou muzică folclorică și inițial am zis că are legătură cu copilăria, dar începea să îmi placă din nou. Folclorul emitea către mine și așa a început să se formeze un soi de conștiință în capul meu, pentru că au fost oameni care au luptat pentru țara asta și care ne-au schimbat viața și, pentru ei, dar și pentru noi, trebuie să învățăm păstrăm valorile tradiționale”.

 

Subcarpaţi - site oficial

Subcarpaţi - pe Facebook

Subcarpaţi - pe YouTube

Subcarpaţi - albumele (download gratuit)

Subcarpaţi - La cutari (cu Mara)

 

-----------------------------------

 

ZOB


Moşu - voce, chitară

Lonti - chitară

Vlase - voce, bas

Forrest - tobe

 

Locul şi data naşterii: Bucureşti, 1993

Genul: punk

 

Iniţial, înainte de formarea propriu-zisă, s-a numit Rock Didactic (1988). După Revoluţie s-a numit Trafic (1990), apoi Puzzle (1991), apoi Jad (1992). Debutul oficial Zob se petrece la Tehnic Club, alături de Dog on a rope, Ura de după uşă, Şuie Paparude, Tectonic.

 

În 1998 lansează primul videoclip “Telenovele”, piesă aleasă cea mai bună melodie a anului.


Discografie

Parodisiac (1996)

Telenovelas (1998)

Albumul III (2000)

Printre Nori (2004)

ZuluOscarBravo (2009)

 

Zob - site oficial

Zob - “Telenovele”
Zob pe MySpace

Zob pe Facebook

 

-----------------------------------

 

Pistol cu capse

 

Vlad Staricu – chitară și voce

Dan Cozmuța – chitară

Adi Nicolaide – bass

Andrei Petrescu – tobe

 

Data şi locul naşterii: Bucureşti, 2003

Genul: punk-rock

 

Deși fără contract cu o casă de discuri și neimpresariată de nimeni, formația se bucura de o oarecare notorietate pe scena underground românească. Anul 2008 a marcat lansarea primului LP al formației, autointitulat “Pistol Cu Capse”, disc ce conține 15 piese.

 

În 2010, PCC a lansat cel de-al doilea album: “Unplugged”. Discul conține atât piese existente pe albumul “Pistol Cu Capse” dar și piese noi. Toate cântecele sunt rescrise special pentru varianta acustică având un sound cu totul nou față de înregistrările anterioare. La acest album au colaborat Lucian Filip (Vântu) care a preluat tobele, George Siia (Bazooka) care a creat partea de clape, Bogdan (de la formația Chester) care cântă împreună cu Vlad pe unele piese. În reprezentările live, clapele sunt stăpânite de Mădălina Ene.

 

De la înființare, formația nu şi-a schimbat componenţa şi a susținut peste 150 de concerte atât în țară cât și în străinătate (Austria, Sampling Bucharest 2007), având ocazia de a cânta pe aceeași scena cu nume sonore ale genului precum: NOFX, No Use for a Name, Strike Anywhere, 3 Feet Smaller, Marky Ramone (de la The Ramones), Jaya The Cat, La Plebe și alții.

 

Pistol cu capse - site oficial

Pistol cu capse pe Facebook

Pistol cu capse pe YouTube

 

-----------------------------------


Loungerie II

 

Miss Tincea - voce

Cătălin Lungu - chitară

Dan Iliescu - tobe

Doru Boeriu - bas

Dan Michiu - chitară

Andrei Bucureci - spoken word

 

Locul şi data naşterii: Bucureşti, 2011

Genul: a kind of punky jazz, noire flavour trip, fusion.

 

Proiectul este iniţativa vocalistei Miss Tincea (Andreea Tincea). Piesele sunt compoziţii originale, orchestrate de instrumentiştii alături de care cântă.

 

Loungerie II (pronunţat englezeşte) este una dintre expresiile muzicale pe care le produc tinerii din colectivul muzical de cool-haters ABATOR INDUSTRIES (Tunesinnaourheads, Ualvarin vs. Seibartut, The Shape of Moombathon, Ualvarin vs. Seibartut, Tyrannosaurus Jazz).

 

Loungerie II despre Loungerie II:

Începând cu 2011 trupa este activată de o chimie specială, care nu poate fi numită decât FUZIUNE: păstrează un miez de muzică lounge jazzy, pe care îl completează doar polul schizoid al experimentului punk şi infuziile de noise, spoken word, rock. La fel ca şopârlele lounge, muzica produsă de acest proiect nu îşi propune să reconforteze, ci să traverseze emoţii.

 

În decursul primului an de la lansare, trupa a reuşit să se autosusţină prin concerte şi evenimente săptămânale, în spaţii cît mai diferite ca deschidere culturală: de la scene de teatru, la muzee de artă contemporană, de la scene în parc, la salonul oficial al Casei Regale, de la festivaluri de jazz care au făcut istorie, la concerte improvizate în galerii de artă. LOUNGERIE II înseamnă în primul rând experienţa live a unui boom de pasiune.

 

În octombrie 2012 trupa a aniversat un an de la primul concert, lansând si primul EP.

 

Loungerie 2 pe Facebook

Loungerie 2 pe SoundCloud

Eve, piesă extrasă de pe EP

 

Galerie

  •  Bucureşti poza 0
  •  Bucureşti poza 1
  •  Bucureşti poza 2
  •  Bucureşti poza 3
  •  Bucureşti poza 4
  •  Bucureşti poza 5
  •  Bucureşti poza 6
  •  Bucureşti poza 7

0 Comentarii

Adauga comentariu

Adaugă comentariu

Evenimente similare recomandate in Bucureşti

Copyright © 2004-2011 Inoras.ro  •  Designed by code932.com

www.inoras.ro trafic.ro