Raportează o problemă

sau anuleaza

FEEDBACK

logo

ContactDespre noiOfertaCariereNourasi

Ce mai e de vazut inainte de Noaptea Muzeelor? Targul de Mosi de la Gradina cu Artisti!

19 MAI SAM
-
20 MAI DUM

poster Ce mai e de vazut inainte de Noaptea Muzeelor? Targul de  Mosi de la Gradina cu Artisti! Bucureşti

Cand se lasa 19 - 20 mai peste Bucuresti, in gradina de la Merlock reinvie o traditie veche de
sute de ani, un targ al Mosilor la care este invitata toata suflarea orasului. Desi am pastrat
denumirea de pe vremea lui Matei Basarab, Targul de Mosi de la Gradina cu Artisti asaza cu
grija traditia in contemporan: targovetii care pe vremuri isi strigau in gura mare marfa la sosea,
acum stau la povesti cu tine, in mare tihna, despre produsele si serviciile lor. Si unde mai pui ca
au o si mai imbelsugata tabla de materii: Ghicit trecut, prezent si viitor in cartile de tarot.
Prajituri delicioase. Margele. Hainute vesele. Pictura cu henna. Tricouri pictate. Codite impletite
cu ata colorata. Accesorii vintage. Salvari mari si mici. Sapun de levantica. Jucarii lucrate de
mana. Pictura pe lut. Jurnale. Decoratiuni. Flori. Creme de corp naturale. Cercei.
Avem la dragul nostru targ ateliere, pentru ca toti cei mici sa plece acasa cu ceva nou invatat.
Am planuit ateliere de pictura pe ceramica cu Ch’artist – Paint Your Own Pottery Studio, de
olarit cu Marius Stanciu Ceramic, de lampioane cu Sarang Hangug, de DiamondDotz cu Buticul
Lizzucai si de colorat si de povestit despre trenuri si gari de odinioara cu Andrei Berinde.
Pentru domnite impletim zilnic codite cu ata colorata, aducem mestera arta a tatuajelor cu henna
de peste mari si tari alaturi de Eliza iar Zoe ne explica trecutul si prezentul si intrevede viitorul in
cartile de tarot. Mara ne invata secretele imprimeriei textile, Mirela ne face coronite din cele mai
frumoase flori de sezon, Arta Sarmei cum dam viata cerceilor si bratarilor cu propriile maini iar
Fly Boards cum sa fim mai echilibrati.
In fiecare zi de la 16:00, avem muzica de vacanta pe terasa cu Ezirk, sambata, dupa caderea serii,
Old Spirits Reunion ne (in)canta cu melodii de demult iar duminica de la 13:00 dansam swing ca
pe vremuri cu Bucharest Swing Dance Society.
La Targul de Mosi avem grija si de copiii care nu pot fi alaturi de noi asa ca strangem rechizite,
jucarii si carti pentru copii pentru cele patru gradinite si biblioteca comunala din com. Rociu,
Arges asa ca va asteptam sa daruiti din inima pentru cei mici care nu au chiar asa de multe.
Totodata, Asociatia Frunza de Stejar isi doreste sa faca parcul din Plopeni, Prahova, mai
prietenos pentru micuti si aduce la targ jucarii si decoratiuni cu balerine si tot in cadrul
evenimentului puteti dona pentru terapia lui Darius, un copil de 7 ani diagnosticat cu autism
atipic. 
Ne mandrim cu faptul ca Gradina cu Artisti este primul eveniment la care se vor vinde caramizi
din noul teatru G53, primul teatru construit impreuna cu iubitorii de arta, care isi pot cumpara
propria bucata din viitorul spatiu. Detalii pe www.grivita53.ro.

Lume, lume, toate bune! Acestea si inca pe atat va asteapta sambata si duminica (19 si 20 mai,
intre orele 10.00 – 21.00) in gradina de la Merlock. Planuim sa readucem zarva si forfota targului
de Mosi de pe vremuri, cand gustam primele cirese iar parintii nostri vanau linguri de lemn si
strachinute noi, cand spectacolele ieseau in strada iar targurile erau prilej de mare sarbatoare,
chiar in mijlocul orasului. Si, cum Targul de Mosi face parte din programul de Noaptea
Muzeelor, haideti sa va relaxati ziua ca sa puteti colinda toata noaptea!
Intrarea la toate evenimentele Gradinii cu Artisti este libera.
Programul complet al Targului de Mosi il gasiti pe pagina de Facebook Gradina cu Artisti
(https://www.facebook.com/GradinaCuArtisti/) si pe site-ul http://gradinacuartisti.ro/.
Urmatoarele editii speciale, pline de soare, creativitate si relaxare ale Gradinii cu Artisti de vor
desfasura intr-una dintre cele mai mari si mai frumoase gradini ascunse ale Bucurestiului,
Gradina Merlock (Str. C.A. Rosetti nr. 37): Sanzienele (23 – 24 iunie), Gradina cu calatorii (21 –
22 iulie), Gradina Mariei (8 – 9 septembrie).
Parteneri media: Radio Guerrilla, Radio Romania Cultural, Romania Libera, Agerpres, Iqads,
Smark, acasa.ro, eva.ro, Kudika, Garbo, PRWave, Iqool, The Trends, 4arte, Revista Atelierul,
Mujer, Fashion 8, Goingout, Bucharest Guide, Pro Bucuresti, suntparinte.ro, copilul.ro, Gokid,
inoras.ro, Cotofana urbana, Munteanu, Kfetele, Gratuitor, bucuresteni.ro, Bucharest City App,
Feeder, CityGuide.

0 Comentarii

Adauga comentariu

Adaugă comentariu

Evenimente similare recomandate in Bucureşti

Copyright © 2004-2011 Inoras.ro  •  Designed by code932.com

www.inoras.ro trafic.ro