Raportează o problemă

sau anuleaza

FEEDBACK

logo

ContactDespre noiOfertaCariereNourasi

Apel de proiecte pentru laboratoare de cercetare în sfera culturii coregrafice și a artei contemporane

Tag-uri: teatru

Articol scris de InOras .ro

vezi toate

Asociația Colectiv A lansează, în parteneriat cu Centrul Național al Dansului București, proiectul Reciproc Performativ, care cuprinde un program de laboratoare de cercetare interdisciplinară derulate în perioada 16 aprilie – 30 iulie 2018.

Proiectul susține apariția unui cadru de cercetare artistică și de creare de noi forme estetice și discursive.

Laboratoarele vor avea loc la Studioul și Spațiul RAP din cadrul Fabricii de Pensule din Cluj-Napoca.

Programul este adresat artiștilor care derulează proiecte în sfera dansului contemporan, a performance-ului și a artelor vizuale.

Vor fi selectate trei proiecte care presupun colaborarea dintre coregrafi/performeri și artiști vizuali, scopul laboratoarelor fiind de a sprijini dezvoltarea formelor de exprimare artistică hibride tocmai pentru a lărgi spectrul artistic cu care interacționează dansul contemporan.

Prin aceste laboratoare se dorește crearea unui context lipsit de presiunea succesului și orientat, în schimb, spre procesul de lucru, care să susțină cercetarea și dezvoltarea unor metode proprii de expresie artistică.

Echipele artistice vor fi beneficia de mentorat prin acompaniere atât la nivel de dezvoltare a conceptului și derulare a cercetării, cât și la nivel discursiv, prin prezența unui critic/teoretician.

 Termen limită de înscriere: 15 martie 2018

 Selectia artiștilor se va face pe baza unui dosar de participare, care va cuprinde:

  • descrierea proiectului (detalii despre concept și demersul artistic propus, maxim 2 pagini A4, format PDF);
  • scrisoare de motivație care să cuprindă și perioada disponibilă pentru participarea la laboratorul de cercetare (Perioada de derulare a laboratoarelor este 16 aprilie – 30 iulie 2018);
  • biografia artistică a aplicanților (maxim 2 pagini A4, format PDF);
  • documente privind portofoliul de proiecte anterioare și extrase din presă, fotografii, fișiere video (maxim 1 GB).

 Documentele solicitate (în format PDF) și fișierele foto/video (maxim 1 GB) vor fi transmise exclusiv prin e-mail, la adresa: simina@colectiva.ro.

Selecția

Selecția artiștilor va fi făcută de un juriu constituit din reprezentanți ai Asociației Colectiv A și ai Centrului Național al Dansului București, iar rezultatele acesteia vor fi făcute publice pe 21 martie 2018.

Organizatorii vor asigura următoarele:

 

  • Cheltuielile privind transportul către și dinspre Cluj Napoca (exclusiv transport intern);
  • Cazare pentru artiștii selectați (în cazul unui demers artistic care necesită participarea unui număr de colaboratori mai mare de doi, artiștii selectați se obligă să găsească resursele financiare pentru participarea colaboratorilor suplimentari);
  • Onorariu pentru fiecare artist;
  • Spațiu de lucru și repetiții, sprijin logistic pentru o perioadă de maxim 30 zile;
  • Mentorat pentru fiecare echipă de artiști invitați în cadrul celor trei laboratoare;
  • Acces la echipament tehnic în funcție de disponibilitatea acestuia (video-proiector, proiectoare de lumini și sunet, fără personal tehnic specializat);
  • Acces la biblioteca de artă contemporană a Fabricii de Pensule;
  • Facilitarea interacțiunii cu artiștii și operatorii culturali din Fabrica de Pensule și din alte spații culturale din Cluj;
  • Comunicare către publicul de profesioniști și publicul larg, în cazul unei prezentări publice, la finalul laboratorului.

 Nu se asigură buget de producție, programul fiind unul de cercetare.

Mai multe informații despre proiect găsiți aici. Pentru a fi la curent cu ultimele noutăți urmăriți Colectiv A pe Facebook.

 

Galerie

  • Apel de proiecte pentru laboratoare de cercetare în sfera culturii coregrafice și a artei contemporane poza 0

0 Comentarii

Adauga comentariu

Adaugă comentariu

Articole similare

Copyright © 2004-2011 Inoras.ro  •  Designed by code932.com

www.inoras.ro trafic.ro